Conceptul de responsabilitate sociala corporativa (CSR) nu mai este de mult o noutate. Tot mai multe companii aleg sa se implice voluntar in proiecte culturale, artistice, caritabile, contribuind in acest fel atat la bunastarea comunitatii si cresterea calitatii vietii, cat si la imbunatatirea imaginii pe piata si la cresterea increderii in potentialul de dezvoltare.Desi notiunea de CSR isi are originea in SUA, termenul este promovat intens si de institutii globale precum Banca Mondiala, Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica si ONU.
CSR presupune dezvoltarea unei strategii de implicare in comunitate, dar si un parteneriat de pe urma caruia organizatia are si ea, la randul ei, de castigat. Problemele sustinute de organizatii in acest sens difera in functie de interesele pe care initiatorul (compania) le are, dar si in functie de bugetul disponibil si de domeniul de activitate. Din anii ’60, proiectele CSR au inceput sa ia amploare si orice firma care se respecta a constientizat importanta lor.
Uniunea Europeana defineste CSR (Corporate Social Responsability – responsabilitate sociala corporativa) ca fiind acele programe in care „companiile decid in mod voluntar sa contribuie la o societate mai buna si la un mediu mai curat“.
Proiectele europene CSR sunt destul de cunoscute, in mare parte pentru ca sunt prezentate la conferintele organizate de corporatii pentru a le promova. Insa multe proiecte de responsabilitate sociala corporativa sunt organizate in state mai putin dezvoltate, pe alte continente decat Europa.
Global Compact – cea mai ampla initiativa CSR din lume
Global Compact este cea mai ampla initiativa CSR din lume, realizata sub egida Organizatiei Natiunilor Unite. Fostul secretar general al ONU Kofi Annan a propus crearea unei retele internationale, formata din agentii ale Natiunilor Unite, companii, organizatii sindicale, organizatii de afaceri, organizatii academice si organizatii ale societatii civile, care sa incurajeze promovarea cetateniei corporative responsabile – Global Compact. Global Compact este o initiativa de strategie politica pentru afaceri, a fost introdusa in 2000 si este organizata anual. Isi propune sa incurajeze colaborarea dintre companii, agentiile Natiunilor Unite si societatea civila pentru a promova cetatenia corporativa responsabila.
De la infiintare, din 2000, peste 8.000 de companii din 140 de state au aderat la proiect.
Mancare sanatoasa in Chile – noiembrie 2010
Cresterea economica din anii ’80 a cauzat, in Chile, o ridicare a ratei obezitatii, in special in randul tinerilor. De la 7 la suta in 1987, rata obezitatii in randul copiilor a crescut pana la 21,5 procente in 2009, devenind astfel o problema la nivel national. Proiectul de CSR, in care s-au implicat si autoritatile chiliene, consta in transformarea chioscurilor cu mancare si bauturi racoritoare de pe langa cateva scoli din Santiago de Chile in „spatii cu mancare sanatoasa“, in care au fost comercializate sucuri dietetice, iaurturi, chamito (iaurt cu substante probiotice) sau fructe.
In cadrul proiectului, au fost distribuite pliante cu sfaturi pentru o viata sanatoasa. La acest proiect CSR au participat companiile Tresmontes, Lucchetti, Nutrirse si Acción RSE.
Muncitori mai fericiti in Peru – aprilie 2011
ABE este o organizatie nonprofit din Peru, sponsorizata de Camera Americana de Comert (AmCham Peru). Proiectul poarta acelasi nume si este o initiativa ce promoveaza formarea si dezvoltarea profesionala. Statisticile neoficiale arata ca peste 70 la suta din forta de munca peruana este subevaluata si lucreaza fara nicio protectie fizica sau sociala.
Sloganul proiectului a fost: „Orice persoana ar trebui sa le trateze pe celelalte in acelasi mod in care si-ar dori sa fie tratata ea insasi“.
Printre obiectivele ABE s-au numarat conditii de munca mai bune, asigurari medicale, evaluari profesionale periodice, cursuri de calificare si salariu pe masura activitatii. Acest proiect, la fel ca si urmatorul, a participat la competitia mondiala „Best Corporate Social Responsibility (CSR) Project – 2011“.
Impadurire in China – 2009
Unul dintre cele mai importante proiecte de CSR din China este implicarea companiilor in impadurirea dealurilor devastate de inundatii. Proiectul „One World“ s-a desfasurat in 2009 si a fost compus din doua stagii de impadurire in provincia Yongjing din vestul Chinei.
In prima faza, au fost plantati copaci pentru reducerea eroziunii solului si pentru scaderea intensitatii vanturilor, iar in a doua faza au fost plantati copaci pe marginea drumurilor. La proiect au participat mai multe banci din China, precum si autoritatile locale.
Prevenirea SIDA in Africa – 2007
Proiectele de CSR din Africa se concentreaza, de cele mai multe ori, pe crearea unei imagini pozitive a corporatiilor, dar si pe programele sociale de lupta impotriva SIDA si a fortarii minorilor sa munceasca. Unul dintre cele mai importante proiecte de CSR pentru Africa a fost cel initiat de compania Ofori and Hinson, in 2007, cand, timp de sase luni, scolarii din Ghana au fost instruiti in privinta prevenirii SIDA. A fost unul dintre cele mai ample proiecte de CSR organizate pe continentul african.
Fara copii exploatati in India – 2002
Bayer CropScience a cumparat, in 2002, compania indiana Proagro si a observat ca foarte multi copii lucrau in fabrica, in conditii inumane. In anul urmator, compania a lansat proiectul de CSR prin care erau subliniate drepturile copiilor.
In India, copiii sunt folositi la recoltarea bumbacului pentru ca mainile lor mici si agere nu deterioreaza „pufii“ de bumbac.
Copiii si stiinta – Japonia – 2009
In cadrul eforturilor companiei Bayer de a contribui la dezvoltarea stiintei si tehnicii, filiala din Japonia a desfasurat proiectul CSR „Making Science Make Sense“ („Stiinta are sens“). Proiectul a incercat sa trezeasca in copiii din ciclurile primare curiozitatea, cu ajutorul experimentelor stiintifice. De cele mai multe ori, acestea nu au avut nicio legatura cu domeniul chimiei, cel in care activeaza compania.
Scoli la inalte standarde in Argentina – 2010
Scolile publice din orasul argentinian Zarate nu au intotdeauna fonduri pentru finantarea proiectelor legate de educatie. Cu ajutorul companiei locale Lanxess SA, specia-lizata in produse chimice, copiii din ciclul primar au avut la dispozitie, in 2010, un spatiu de joaca generos, in care au avut grija de o mica gradinita cu plante si copaci.
Proiect Siemens in spitalele din China – 2010
De cand imbunatatirea serviciilor medicale a ajuns una dintre prioritatile guvernului chinez, Siemens s-a implicat in acest sector, devenind furnizor de echipament medical. In plus, in 2010, compania a instalat echipamente de filtrare a apei in majoritatea spitalelor din Beijing, pe baza unui proiect CSR in valoare de 7,7 milioane de euro.
Drepturile angajatilor in Filipine – 2010
GARMENT INC s-a implicat, in 2010, in proiectul CSR cu ajutorul caruia a fost promovat dreptul angajatilor de a se inscrie in sindicat, de a cere plata orelor suplimentare. In plus, au fost sustinute cursuri pentru angajatori, acestia fiind convinsi ca „un angajat fericit este un angajat productiv“.