Accesul cetățenilor la informații legate de calitatea mediului înconjurător, implicarea lor în procesele de reglementare și apărarea drepturilor comunităților în cazul unor dezastre reprezintă principalele aspecte pe care le asigură o țară cu o puternică democrație în domeniul protejării mediului. Iată care sunt țările cu cele mai bune și cele mai slabe performanțe, dar și cum stă România la acest capitol.
Deciziile pe care guvernele și companiile le iau cu privire la aspecte legate de protejarea mediului înconjurător îi influențează în mod direct și pe cetățeni. Sănătatea și bună-starea lor depind într-o oarecare măsură și de calitatea mediului în care își desfășoară activitatea sau locuiesc. Implicarea lor ca factori de decizie sau măcar de consultare în procesul de reglementare a aspectelor de mediu este cunoscută ca „democrație de mediu” („environmental democracy”).
Într-o țară în care există acest tip de democrație, cetățenii pot accesa informații referitoare la calitatea și problemele de mediu, au dreptul să participe la luarea deciziilor și să ceară despăgubiri în cazul în care statul sau companiile le afectează în mod negativ habitatul.
Practicile în acest domeniu variază însă de la țară la țară. Organizațiile The Access Initiative (TAI) și World Resources Institute (WRI) au realizat un clasament al țărilor lumii, în funcție de performanțele lor referitoare la protejarea cetățenilor atunci când vine vorba despre aspecte legate de mediul înconjurător.
Au analizat peste 70 de țări, ținând cont de peste 75 de indicatori, printre care – cel mai important – existența unor legi care promovează transparența, asumarea responsabilității și implicarea stakeholderilor în procesul de decizie.
În mod surprinzător, țările cu cele mai mari punctaje sunt Lituania, Letonia și Rusia. Acestea au adoptat legi referitoare la protejarea mediului odată cu reformele democratice din 1990, iar prin Convenția de la Aarhus, au întărit drepturile cetățenilor în ceea ce privește accesul la informații de interes public. Atât în Lituania, cât și în Letonia, există reglementări clare de mediu.
Supriza din top 3 o reprezintă însă Rusia, care, deși are legislație în vigoare, este acuzată că persecută activștii de mediu. Unii dintre aceștia au fost nevoiți chiar să părăsească țara natală din acest motiv. Prezența Rusiei în top reflectă diferențele care pot exista între obiectivele asumate pe hârtie și punerea lor în practică.
Topul este compeltat de Statele Unite, Africa de Sud, Marea Britanie, Ungaria, Bulgaria, Panama și Columbia.
La polul opus, se situează următoarele țări:
România, scor modest la democrația de mediu
Punctajul obținut de țara noastră la capitolul „transparență” a fost unul foarte bun, însă scorurile de la „justiție” și „participare” au plasat România pe lista țărilor cu performanțe medii.
Specialiștii au remarcat faptul că legislația dă dreptul cetățenilor să acceseze informații referitoare la mediul înconjurător. Totuși, autorităților li se recomandă să dea publicității în mod proactiv aceste informații. Indexul notează că, pentru București, de exemplu, nu există posibilitatea de a consulta online informații referitoare la calitatea mediului.
Situația este mai îngrijorătoare în ceea ce privește participarea indivizilor la deciziile de interes public. Deși cetățenii au dreptul legal de a fi consultați pentru elaborarea legislației, politicilor, planurilor și programelor de mediu, acest lucru se întâmplă rar, căci agențiile guvernamentale nu sunt obligate să ia în considerare comentariile publice decât în cazul anumitor decizii.
Şi la capitolul justiție ar fi îmbunătățiri de făcut, întrucât legislația nu prevede măsuri clare pentru soluționarea conflictelor iscate de probleme de mediu. Indexul menționează nenumăratele procese intentate de organizații de mediu, rămase nesoluționate, și recomandă adoptarea unor mecanisme de rezolvare precum medierea sau arbitrajul.
