De câte ori nu am auzit, mai ales în perioada verii, expresii precum „înainte, nu era atât de cald” sau „mai demult, soarele nu era atât de puternic”. Ce legătură au aceste observații simple cu poluarea, gazele cu efect de seră și cu schimbările climatice? Una dintre cele mai proeminente voci din Australia, care militează împotriva factorilor care produc aceste schimbări, om de știință, activist de mediu, profesor și jurnalist, a venit la București pentru a-și lansa cea mai recentă carte – „Speranță în Aer”. Tim Flannery spune că, uneori, pentru a înțelege că schimbările climatice există, oamenii ar trebui să se raporteze la experiențele personale.
Înainte de lansarea cărții sale, la Seneca Anti-Café, specialistul în probleme de mediu ne-a acordat un interviu. Am vorbit despre scepticii schimbărilor climatice, despre ce soluții există pentru a combate aceste schimbări și cum de au devenit oamenii mai puternici decât erau în urmă cu zece ani. Pe lângă cartea lansată recent, „Speranță în Aer”, autorul a publicat peste 12 cărți printre care și „Stăpânii climei”. Flannery este profesor la Universitatea Macquarie din Sydney și în 2007 a primit distincția Australianul anului. În prezent, conduce Consiliul Climatic din Australia.
Scepticii schimbărilor climatice și mass-media
Unul dintre momentele în care Tim Flannery a fost influențat direct de consecințele scepticismului climatic, după cum relatează în cartea sa, s-a întâmplat în 2013. Atunci, prim-ministrul Tony Abbot, în fruntea guvernului nou-instalat după alegeri, a desființat Comisia pentru Climă, condusă de Flannery din 2011. Prim-ministrul își exprimase în trecut scepticismul în legătură cu măsurile pentru protejarea mediului, luate de guvernul anterior. Totuși, printr-un efort cetățenesc și cu ajutorul unei platforme de crowdsourcing, Comisia pentru Climă s-a reînființat sub forma unei organizații neguvernamentale: Consiliul Climatic.
De asemenea, referindu-se la episodul Acordului climatic de la Copenhaga din 2009, Flannery spune scepticii poartă o parte din vină pentru că negocierile au fost un eșec. În 2009, înainte de întâlnirea de la Copenhaga, un server al Universității East Anglia a fost spart de un hacker și mai multe documente au fost furate. Apoi, informațiile au fost scoase din context și „cu ajutorul lor s-a creat o reală frenezie în mass-media, în centrul căreia tronau acuzații conform cărora materialul furat e o dovadă a unei fraude științifice importante”. Totuși, după anchete, omul de știință spune că nu s-a găsit nicio dovadă de fraudă sau alte abateri. A fost însă prea târziu.
După cele trei valuri de sceptici – cei care neagă schimbările climatice, cei care spun că nu sunt cauzate de om și cei care spun că rezolvarea efectelor este scumpă -, Flannery spune că a apărut și cel de-al patrulea val. Susținătorii lui consideră că guvernele ar trebui să plătească subvenții pentru a menține în viață industriile care funcționează pe baza arderii de combustibili fosili.
Care sunt pericolele schimbărilor climatice
Pericolele generate de emisiile de gaze cu efect de seră, responsabile pentru schimbările climatice, diferă mult de locul în care te afli și de cine ești. De exemplu, Flannery ne-a spus că dacă ești un locuitor al marilor orașe, așa cum este Bucureștiul, și ești o persoană în vârstă, valurile de căldură din timpul verii reprezintă un pericol real. Explicația este că stresul termic afectează corpul celor expuși unor astfel de condiții.
Cât privește măsurile individuale, el spune că, la scară mică, cetățenii ar putea să încerce să consume mai eficient energie și să devină mai implicați.
Dar ceea ce pot să spun este că trebuie să devenim mai implicați. Unul dintre cele mai puternice lucruri pe care oricine îl poate face este să devină implicat într-un grup de oameni care gândesc la fel, pentru a crea schimbarea.
Despre guverne, Tim Flannery spune că oamenii care le conduc „nu se află acolo pentru a facilita corupții sau exploatarea resurselor” și că rolul acestora este să asigure cetățenilor „tranziția către un viitor mai curat”.
Secolul energiilor curate și al mașinilor electrice
Pentru a evalua starea în care se află industriile care au la bază arderea de combustibili fosili (cărbune, petrol, gaze), biologul face în „Speranță în aer” o comparație prin care le umanizează. Spune că în 1970, combustibilii fosili semănau cu sistemul arterial al unei persoane tinere. Astăzi, industria se asemănă cu o persoană în vârstă cu artere rigide – poate funcționa doar în anumite condiții, iar o creștere sau o scădere a prețului petrolului o poate distruge.
Cu toate că autorul este optimist în legătură cu viitorul energiilor curate și al mașinilor electrice și spune că, până în 2050, „vom trăi într-o lume de nerecunoscut”, toate dispozitivele din lume nu ne vor ajuta cu nimic dacă nu vrem să ne ajutăm singuri.
