În Texas a fost mai frig decât în Alaska. În Minessota s-au înregistrat minus 28 de grade

În Texas, stat din America obișnuit mai degrabă cu recorduri de căldură, au fost la sfârșitul săptămânii trecute minus 9 grade Celsius, mai frig decât într-un oraș din Alaska. Scăderea temperaturilor este cauzată de un val de frig „fără precedent” care a cuprins Statele Unite.

Minneapolis, Minnesota. Foto: Twitter

Ploile îngheţate, ninsorile şi furtuni de zăpadă s-au abătut pe întreg teritoriul ţării, după ce un frig glacial a învăluit de mai multe zile Statele Unite, de pe coasta de Est până pe coasta de Vest. Statele din Sud, precum Texas, obişnuite mai degrabă cu recorduri de căldură, au fost de asemenea afectate.

Duminică, pe 14 februarie, în unele părți din Texas au fost înregistrate minus 9 grade Celsius, cu trei grade mai puține decât arătau termometrele din Anchorage, un oraș din statul american Alaska. Orașul Houston, din Texas, a doborât luni recordul anterior de temperaturi scăzute: minus 8,3 grade, față de minus 7,7, în 1905.

Tot luni, la prânz, 4 milioane de locuitori ai acestui stat nu aveau curent în case. Operatorul de energie electrică al statului s-a văzut nevoit să impună întreruperi rotative din cauza cererii mai mari de energie. Compania a recurs la această soluție, prin care a încercat să reducă consumul de energie, ca răspuns la un record de consum de 69.150 de megawați duminică seara, cu peste 3.200 MW mai mare decât vârful anterior din ianuarie 2018.

Săptămâna trecută, poleiul a provocat un carambol masiv pe o autostradă în apropiere de Dallas, ducând la moartea a cel puţin şase persoane şi la zeci de răniţi. Preşedintele Joe Biden a aprobat instituirea stării de urgenţă în Texas.

„Peste 150 de milioane de americani trăiesc în regiuni unde au fost emise alerte de ger şi de ploaie îngheţată sau avertizări de furtună de zăpadă”, a afirmat serviciul meteorologic naţional (NWS).

„Acest val de frig excepţional care a lovit SUA continentală este legat de confluenţa unui anticiclon arctic, care aduce temperaturi geroase, cu o depresiune foarte activă, care aduce valuri de precipitaţii”, a precizat instituţia. „Au fost înregistrate sute de recorduri de temperaturi scăzute, care vor fi depăşite în perioada acestui val de frig polar.”

În Minneapolis, Minnesota, au fost duminică noapte minus 28 de grade, doborând recordul de 146 de ani, de minus 25 de grade.

Geam spart de frig, în apropiere de Minneapolis, Minnesota. Foto: Twitter.

Citește și:

Frig extrem în localitățile din Siberia: minus 58,3 grade Celsius

spot_img

Ultimele știri