„A se consuma, de preferință, înainte de” și „expiră la” sunt cele două forme pentru termenul de valabilitate pe care le regăsim pe ambalajul alimentelor. Ele comunică informații diferite despre produse, însă puțini consumatori știu asta. Despre diferențe ne-a vorbit Mihai Ponea, Vice-Preșesintele ANSVSA, la conferința Eat Smart.
Conform reglementărilor în vigoare, există două noțiuni distincte. Una este data durabilității minimale (DDM, semnalitată prin formularea „a se consuma, de preferință, înainte de” sau „best before”) și cealaltă – data de expirare (semnalizată prin formularea „expiră la data de”).
Mihai Ponea, Vice-Preșesintele ANSVSA, prezent la conferința Eat Smart, ne-a explicat diferențele:
După trecerea DDM, produsul este în continuare sigur pentru consum, chiar dacă își pierde din aromă și textură. După data de expirare, însă, nu mai corespunde organoleptic, fiziochimic și microbiologic și nu mai trebuie consumat.
Prima formulare, așadar, ne indică o scădere a calității, fără pericol pentru sănătate. Doar cea de-a doua ar trebui respectată „cu sfințenie”, așa cum recomandă medicii și producătorii.
Risipa alimentară, potențată de termenul de valabilitate
De cele mai multe ori, consumatorii aruncă alimente pentru că le-a trecut data durabilității minimale. Vice-Preșesintele ANSVSA a declarat că problema este cunoscută în rândurile autorităților și a promis realizarea unor campanii de educare a populației.
Sorin Iorga, șeful Departamentul Merketing-Comercial din cadrul Institutului de Bioresurse Alimentare, a propus o soluție complementară la campania de educare. A sugerat ca autoritățile să stabilească un sistem prin care consumatorilor și inspectorilor din domeniul alimentar să li se comunice, pe lângă data durabilității minimale (când produsul e la cea mai bună calitate), o durată în care produsul este încă sigur pentru consum.
Cei prezenți la dezbatere au fost însă de părere că o astfel de comunicare ar nelămuri și mai mult consumatorii.