Aproape 73,7 hectare de teren agricol degradat din judetul Sibiu vor fi impadurite, la initiativa Ministerului Mediului si Padurilor.
Guvernul Romaniei a adoptat in cadrul sedintei de miercuri, 6 aprilie, hotararea de guvern privind transmiterea unor terenuri degradate cu destinatie agricola, in suprafata totala de 73,7 ha, din domeniul privat al statului si din administrarea Agentiei Domeniilor Statului, in fondul forestier proprietate publica a statului si in administrarea Regiei Nationale a Padurilor- Romsilva.
Actul normativ sustine dezvoltarea fondului forestier prin preluarea, de catre unitatile silvice, a terenurilor degradate din fondul funciar agricol, devenite improprii uzului agricol, si impadurirea acestora.
In judetul Sibiu au fost identificate terenuri degradate in suprafata totala de 73,7 ha, aflate in proprietatea privata a statului si in administrarea Agentiei Domeniilor Statului, care pot fi ameliorate prin impadurire.
Terenurile in cauza nu fac obiectul legilor privind restituirea proprietatilor catre fostii proprietari ori ale unor litigii si nu sunt grevate de sarcini.
Reconstructia ecologica prin impadurire a terenurilor degradate se realizeaza de catre subunitatile Regiei Nationale a Padurilor – Romsilva, iar cheltuielile necesare impaduririi sunt suportate integral din fondul de conservare si regenerare a padurilor.
De asemenea, aceste suprafete se scot din evidenta terenurilor cu destinatie agricola, se inregistreaza in evidenta terenurilor cu destinatie forestiera, se inscriu in amenajamentele silvice si se supun regimului silvic.