Telegraful, Prahova: Se fura padurea

Inspectoratul Teritorial Regim Silvic si Vanatoare Prahova se confrunta cu multe sesizari referitoare la taierile abuzive de padure. Zonele cele mai afectate sunt Slon, Cerasu, Starchiojd si Batrani.

Nici n-am intrat bine in sezonul rece ca au si inceput sa apara reclamatii la Inspectoratul Teritorial Regim Silvic si Vanatoare Prahova (ITRSV) privind taieri ilegale de copaci. “Cele mai multe sesizari inregistrate la noi sunt pentru zonele aferente localitatilor Slon, Cerasu, Starchiojd si au mai fost cateva in comuna Batrani“, ne-a declarat Sever Stanciu, directorul ITRSV Prahova. Potrivit acestuia, in unele cazuri lemnul furat ajunge sa fie vandut ca tambre. In alte situatii, copacii devin materie prima pentru incalzire.

Suparare mare la Starchiojd

 

Localnicii din Starchiojd au semnalat, in mai multe randuri, la Primarie, ca in punctul “Muchea Iconii“ “au loc taieri masive care se fac abuziv de catre Ocolul Silvic Cislau pe proprietatea cetatenilor si a obstei mosnenilor starchiojdeni si batraneni“. Edilii comunei au fost la fata locului pentru a afla in ce baza au loc taierile de arbori. “Am solicitat padurarului Constantin Porceanu autorizatia de taiere si initial ne-a spus ca ne-o prezinta, dar dupa aceea a refuzat categoric, indrumandu-ne sa ne adresam Ocolului Silvic. Problema este ca obstea se afla in proces cu Directia Silvica Buzau si pana la lamurirea cazului erau interzise taierile de orice fel“, ne-a declarat Ahmed-Cornel Girbea, primarul localitatii.

Autoritatile locale au intocmit un proces verbal de constatare, urmand ca zilele acestea sa sesizeze Prefectura Prahova, Judecatoria si Directia Silvica Buzau, in speranta ca, astfel, vor fi oprite taierile de copaci. “Asteptam sa primim in scris o reclamatie pentru a putea sa cercetam situatia. Padurea se afla situata pe raza teritoriala a Ocolului Silvic Cislau, iar cei care reclama situatia trebuie sa ne prezinte un act prin care sa faca dovada ca au fost pusi in posesie“, a completat Sever Stanciu, directorul ITRSV Prahova.

spot_img

Ultimele știri