Primaria Ploiesti are o solutie “ingenioasa“ pentru a rezolva problema spatiilor verzi din municipiu: asfaltarea lor!
In ultimele zile, mai multe parcuri au fost acoperite complet cu bitum. Cel mai recent exemplu vine din apropierea Policlinicii de pe strada Praga, unde locul de joaca din zona a fost complet asfaltat. Oamenii din zona au pareri impartite, unii se bucura ca reprezentantii administratiei locale se ocupa de amenajarea spatiului, altii spun ca nu sunt de acord cu solutia gasita.
Consilierii locali au criticat si ei actiunea, mai ales ca si in locul de joaca de pe Bulevardul Republicii, din zona de Nord, s-a luat decizia turnarii stratului de bitum.
“S-a trecut la asfaltarea intregii suprafete. Am inteles ca nu este singurul loc de joaca in aceasta situatie, ceea ce inseamna ca exista un plan mai mare al Primariei, ceea ce nu este in regula. Ploiestiul este deficitar la spatii verzi! Nu putem rezolva problema asfaltandu-le pe putinele care au mai ramas, fie ele si neingrijite. Mai bine le ingrijim si pastram spatiile verzi decat sa le asfaltam complet“, este de parere consilierul local PSD Ion Eparu, care a adaugat ca va incerca sa aiba o discutie cu primarul municipiului, Andrei Volosevici.
Oamenii din Primaria Ploiesti spun ca normele UE ii obliga sa puna covor de cauciuc in locurile de joaca. Volosevici chiar a promis ca, la finalul lucrarilor, locul de joaca de pe strada Praga va arata foarte bine. “Se pune un strat de cauciuc. Se asfalteaza special, dar acolo va ramane tot parc. Nu este nicio problema cu Legea Mediului. O sa iasa foarte frumos“, ne-a asigurat edilul-sef al Ploiestiului.