Saptamana trecuta, la Carbunesti a avut loc lansarea proiectului „Gestionarea deseurilor in zona rurala”, program finantat de Uniunea Europeana in cadrul PHARE CES 2004. Obiectivul campaniei este cresterea calitatii mediului in aceasta zona, iar valoarea lucrarii se ridica la 435.000 de euro. Beneficiarii sunt locuitorii din comunele Surani, Soimari, Aricestii Zeletini si Carbunesti. „Nu am avut un sistem de gestionare a deseurilor pana acum, asa ca am reusit sa atragem fonduri UE prin castigarea unei licitatii. Proiectul este in plina desfasurare si o sa se finalizeze in luna iulie. Probabil ca se va infiinta apoi un serviciu care sa se ocupe de aceasta problema.
Desi autoritatile care se ocupa cu protectia mediului impun existenta unui serviciu pentru colectarea deseurilor, nu au existat fonduri pana acum pentru asa ceva”, ne-a declarat Dumitru Alexe, manager de proiect. Cu toate acestea, se pare ca primarul comunei Carbunesti nu a fost nici macar prezent la lansarea proiectului. „Eu am fost plecat. Acest campanie a vizat patru localitati si am invitat colegii din celelalte comune sa fie prezenti la demararea proiectului”, ne-a declarat Stan Petre, edilul sef al comunei Carbunesti.
Pentru mai multe informatii viziteaza Telegraful de Prahova