Telegraful de Prahova: Ilegalitati si minciuni: Rosal isi recunoaste culpa

In timp ce municipalitatea ploiesteana a platit, in aprilie, catre operatorul de salubritate, sume importante pentru deseuri din constructii (asimilate) si demolari, la Rampa Boldesti Scaeni, acestea figureaza ca deseuri municipale, fara nicio alta specificatie. La lumina a iesit si faptul ca firma Rosal nu avea niciun motiv intemeiat ca, de Rusalii, sa depoziteze gunoaie pe raza unei firme private din municipiul Ploiesti.

Povestea care s-a aflat in spatele preluarii de catre firma Rosal a contractului de salubritate de la Ploiesti incepe sa iasa la lumina. Practicarea unor tarife extrem de mici pentru anumite servicii nu reprezinta, asa cum ar fi vrut unii sa credem, o pomana din partea unei firme private. Dovada sta in modul in care au fost facturate deseurile transportate la rampa de la Boldesti Scaeni. In luna aprilie, Regia Autonoma de Servicii Publice a dat publicitatii cantitatile de deseuri din constructii (asimilate) si deseuri. Culmea este ca la Rampa Boldesti Scaeni altfel sunt inregistrate aceste gunoaie.

„In primul rand nu exista deseuri asimilate. Noi am confirmat, intr-adevar cantitatile de deseuri pe care firma Rosal le-a adus, dar cele 2.500 de tone sunt inregistrate la noi ca deseuri municipale, fara alta specificatie. Exista niste raportari care se fac si de catre operator si de catre noi. Diferenta intre deseurile municipale si deseurile din constructii este ca pe cele municipale noi le inregistram ca atare si sunt monitorizate pentru ca ele produc biogaz si levigat, se fac raportari la nivel european vis-a-vis de aceste deseuri, deci nu este nicio legatura intre cele doua deseuri, pentru ca sunt grupe separate. Noi nu am confirmat asa ceva, ci deseuri municipale”, a sustinut Felix Prisacariu, directorul Rampei Ecologice de la Boldesti Scaeni. Cu alte cuvinte, cele 2.500 de tone de deseuri din constructii (asimilate) si demolari nu provin in totalitate din astfel de activitati, ci reprezinta si alte tipuri de gunoaie, asa cum de altfel au prezentat redactorii Telegrafului de Prahova si de la Alpha TV, inca din luna aprilie.

„Din ce stiu eu, aceste deseuri sunt colectate din jurul platformelor, din punctele negre si sunt un anumit amestec de deseuri stradale, menajere. Nu are nicio legatura cu deseurile rezultate din demolari, din constructii, dovada si faptul ca le-am inregistrat ca fiind deseuri municipale, fara nicio alta specificatie. Potrivit autorizatiei noastre integrate de mediu, una dintre obligatiile pe care le avem este automonitorizarea, prin care verificam daca deseurile care ne sunt aduse de catre operator corespund cu ceea ce este efectiv in camion”, a precizat Prisacariu.

Tariful pentru incarcat si transportat deseuri voluminoase, asa cum a fost aprobat pe 31 martie, este de 35,35 lei pe tona. In schimb, pentru „deseuri din constructii (asimilate) si demolari” tariful este de 103,76 lei pe tona, adica aproape triplu. Pe de alta parte, rampa de la Boldesti Scaeni deserveste aproape 75-80% din operatorii din judet. Culmea este ca nici cifrele raportate pentru acest gen de deseuri din demolari nu coincid. „Acoperim undeva la 75-80% din Prahova. La nivelul lunii aprilie cred ca am raportat o cantitate de deseuri din constructii, ma refer la amestecuri, demolari, moluz, pamant, colectate de la operatori din tot judetul, in jur de 600 de tone”, a precizat directorul Rampei Boldesti Scaeni. Lucrul acesta ar trebui sa dea de gandit Regiei Autonome de Servicii Publice Ploiesti. La fel s-a intamplat si in luna mai. Totalul deseurilor raportate de la toti clientii rampei a fost de 23 de tone, in timp ce raportarea operatorului de la Ploiesti era de 400 de tone.

„Mea culpa”

Dupa ce redactorii de la Telegraful de Prahova si Alpha TV au prezentat modul in care operatorul de salubritate din Ploiesti a infiintat, de la sine putere, de Rusalii, o rampa de transfer ilegala pe raza unei societati private, noi dezvaluiri ies la lumina. Inclusiv directorul Rosal Ploiesti, in emisiunea „Direct la Subiect”, moderata de Marius Nica, si-a recunoscut greseala. „Ne-am asumat acest risc pentru ca job-ul firmei in Ploiesti este, in primul rand, sa respecte contribuabilii, sa ridice gunoiul menajer, iar pentru ca onor domnii Veolia deschid cand vor, inchid cand vor, ne-am asumat acest risc din respect pentru ploiesteni. Daca am gresit imi fac «mea culpa»”, a sustinut Razvan Alexandrescu, directorul Rosal Ploiesti, in emisiunea Direct la Subiect.

Practic, conducerea Rosal a incercat sa arunce vina in ograda rampei de la Boldesti Scaeni, sustinand ca aceasta a fost inchisa pe durata sarbatorii legale. Numai ca, lucrurile nu au stat asa. „Rampa a fost inchisa doar patru ore, dimineata, la ora 11.30 – 11.45, primele camioane de la Rosal au intrat in incinta rampei. Discutam despre patru ore fata de programul normal cu care dansii sunt obisnuiti”, a sustinut directorul rampei de la Boldesti Scaeni. Oare Garda de Mediu Prahova nu ar fi trebuit, in acest caz, sa se autosesizeze?

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri