Zilele trecute, o echipa de muncitori a inceput sa lucreze de zor la construirea unei platforme de gunoi pe strada Magurii din Ploiesti. Locatarii din zona s-au aratat nemultumiti fata de decizia Primariei de a amplasa o ghena tocmai acolo, mai ales ca in apropiere exista deja un spatiu destinat depozitarii deseurilor menajere. “Nu vrem ca de fiecare data cand iesim din bloc sa vedem in fata ochilor maldare de gunoaie. Imi inchipui la vara ce miros o sa fie. Normal nu ar fi fost sa fim si noi intrebati daca vrem acest lucru?“, ne-a spus un locatar.
Ghena va fi asezata la numai cativa metri si de… un spatiu verde recent amenajat de autoritati. “Chiar in fata bancutelor vom avea tomberoane pline cu deseuri“, a adaugat ironic alt ploiestean.
De cealalta parte, insa, conducerea Regiei Autonome a Serviciilor Publice Ploiesti sustine ca proiectul nu poate fi abandonat. Doar e vechi de doi ani si nu exista niciun motiv pentru oprirea constructiei. Ca reclamatiile locatarilor nu sunt justificari in opinia RASP. “Proiectul este vechi de doi ani. Cum Protectia Mediului ne obliga ca fiecare platforma noua sa aiba un sistem de canalizare, noua instalatie va fi construita dupa aceste noi norme. Unii ploiesteni din zona sunt multumiti, altii au venit deja sa ne sesizeze faptul ca nu sunt de acord cu noua platforma“, ne-a declarat Razvan Lungu, directorul RASP Ploiesti.