Operatorii vehiculelor de mare tonaj din spatiul UE, inclusiv din Romania, vor plati taxe suplimentare de poluare cu emisii si de poluare sonora, au convenit ieri, la Luxemburg, ministrii de Transport ai statelor membre UE, relateaza AFP.
Dupa doi ani de negocieri dificile, proiectul a fost aprobat printr-un acord de principiu adoptat de toti ministri Transporturilor, potrivit unei surse diplomatice citate de AFP. Acordul va permite pentru prima oara introducerea principiului ”poluatorul plateste” in transportul rutier de marfuri.
Potrivit documentului, se vor crea taxe specifice pentru noxele si poluarea sonora provocate de camioane. Proiectul vizeaza extinderea textului care reglementeaza taxele incluse sub ”directiva Eurovigneta”. Pana acum, aceasta nu autoriza decat taxe colectate pentru acoperirea costurilor de intretinere si constructie a drumurilor.
Prin acordul incheiat ieri, statele europene vor avea posibilitatea de a creste tarifele luand pentru prima oara in calcul argumente ecologice precum poluarea atmosferica si cea sonora.
Actualele taxe se ridica la sume intre 15 si 25 de eurocentime/kilometru, iar taxele de mediu le vor creste cu circa 3-4 eurocentime. Masura a fost ferm sustinuta de Franta si Austria, insa a fost respinsa de alte tari, precum Italia sau Spania, care se tem ca sumele vor fi greu suportate de catre operatori.
Scopul acestor taxe este in primul rand de a incuraja operatorii sa-si transfere o parte din transporturile de marfuri pe calea ferata, dar si sa-i forteze pe acestia sa se echipeze cu vehicule mai putin poluante, care vor fi taxate mai putin.