Tariceanu: Delta Dunarii nu este loc de facut agricultura

Primul-ministru Calin Popescu-Tariceanu a declarat, joi, la Tulcea, ca in Delta Dunarii nu este loc pentru agricultura, iar terenurile din zona trebuie renaturate, informeaza Rompres.

"Delta Dunarii nu este un loc de facut agricultura. Daca pe timpul lui Ceausescu se facea agricultura in sistem extensiv, prin preluarea unor suprafete din mediul natural si transformarea acestora in suprafete agricole, nu trebuie sa persistam in aceasta eroare, ci trebuie sa se inteleaga foarte bine ca trebuie sa mergem inainte cu acest proiect important de renaturare a Deltei Dunarii si a Luncii Dunarii", a precizat seful Executivului.

In ceea ce priveste modalitatile de convingere a autoritatilor judetene si locale pentru a ceda terenurile pentru reconstructia ecologica, Tariceanu a aratat ca prima cale este cea amiabila. "Sper ca autoritatile sa inteleaga acest imperativ, pentru ca va fi si in beneficiul autoritatilor locale. Daca va exista o opozitie inversunata, atunci avem la indemana si instrumente care merg pana la expropriere", a spus premierul.

La randul sau, guvernatorul Administratiei Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii, Liviu Mihaiu, a anuntat ca a inceput deja negocierile cu autoritatile judetene, in vederea renaturarii unor arii din Delta si ca s-a ajuns la o intelegere cu presedintele Consiliului Judetean Tulcea, Victor Tarhon. "Cum orice negociere de acest tip pentru recuperarea unui asemenea pamant trebuie sa aiba si un compromis, am ajuns la o intelegere cel putin cu presedinte CJ, sa-si opreasca concesiuni pentru a le folosi in interes eco-turistic, iar celelalte sa le renaturam impreuna, pentru ca viitorul verde al Deltei depinde de aceasta renaturare", a spus Liviu Mihaiu.

Renaturarea unor arii din Delta Dunarii este un subiect disputat de ani de zile intre ARBDD si CJ. In aprilie, consilierii judeteni atrageau atentia ca renaturarea unor arii ar afecta suprafete agricole care au productii bune chiar si pe timp de seceta. Pana in prezent, in Delta Dunarii, au fost executate lucrari de reconstructie ecologica pe o suprafata de peste 15.000 de hectare, aceasta fiind cea mai mare suprafata renaturata din Europa.

Primele lucrari de gen au fost efectuate in 1994, pentru prima dintre ele, respectiv reconectarea incintelor Babina si Cernovca la regimul hidrologic al Dunarii, cercetatorii tulceni primind premii din partea organismelor internationale de protectie a mediului. Conform lucrarii "Delta Dunarii – Rezervatie a Biosferei", publicata in 2006 sub egida Academiei Romane si a Ministerului Mediului si Dezvoltarii Durabile, terenurile agricole din Delta insumeaza o suprafata ce reprezinta 11,6% din teritoriul Rezervatiei.

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri