Tăierile ilegale în pădurile de stat administrate de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva au înregistrat nouă scădere în acest an, confirmând tendința descrescătoare din ultimii ani, urmare a intensificării acțiunilor de control.
Din ultimele date centralizate la nivelul Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, în pădurile de stat administrate s-a înregistrat un volum al tăierilor ilegale de lemn 20.431 de metri cubi, în scădere cu 29,7% față de perioada similară a anului trecut, când s-au înregistrat 29.080 de metri cubi tăiați ilegal. Conform datelor existente, valoarea pagubelor rezultate din tăieri ilegale și pășunat abuziv în pădurile de stat se ridică la 9,3 milioane de lei.
Până în prezent, angajații Romsilva au efectuat 84.105 acțiuni de control, parte din ele în comun cu polițiști, în urma acestora fiind constatate 1.284 de infracțiuni și au fost aplicate 9.020 de contravenții silvice, în valoare totală de 18,8 milioane lei.
De asemenea, în urma acestor controale în fondul forestier, la circulația materialului lemnos și la instalațiile de debitat, au fost confiscați 13.137 de metri cubi.
36 de pădurari agresați
De la începutul anului, 36 de pădurari au fost victimele unor agresiuni produse de persoane suspecte de tăieri ilegale și furt de lemne. Din aceștia, 19 au necesitat îngrijiri medicale, iar autoturismele a cinci pădurari au fost avariate în cursul agresiunilor. În acest an s-a înregistrat și o tentativă de furt a armanentului din dotarea personalului silvic.
S-au înregistrat, de asemenea, și agresiuni în afara fondului forestier, grupări infracționale specializate în tăieri și sustrageri ilegale de lemn, agresând cu premeditare personalul silvic care păzește pădurile, astfel de cazuri grave întregistrându-se în județele Caraș – Severin, Suceava și Vaslui.
Înmulțirea agresiunilor asupra personalului silvic din ultimii ani are loc pe fondul sporirii controalelor care au dus la diminuarea tăierilor ilegale în pădurile de stat, precum și preluării în pază a unor păduri ale persoanelor fizice care nu aveau asigurate serviciile silvice.
Romsilva a preluat în pază, conform Codului Silvic, 74.555 de hectare de pădure care nu aveau contracte de servicii silvice cu niciun ocol silvic, 23.463 de hectare prin încheierea de contracte de prestări silvice și 51.092 de hectare în baza actelor de constatare. În plus, Romsilva asigură servicii silvice pentru 37.518 hectare aflate în litigiu, pentru care s-a suspendat serviciul public cu specific silvic.
În ultimii zece ani, peste 600 de angajați ai Regiei Naționale a Pădurilor au fost victime ale agresiunilor.
Romsilva administrează 3,14 milioane de hectare de păduri proprietatea publică a statului din care 78,6% sunt certificate la standarde internaționale, și 22 de parcuri naționale și naturale cu o suprafață de aproximativ 850 de mii de hectare.