Tabelul lui Mendeleev s-a imbogatit cu trei noi elemente

Tabelul lui Mendeleev are trei noi elemente, care au fost aprobate in cadrul unei intruniri ce a avut loc, vineri, la Londra. Coperniciul (elementul 112 – Cn), unul dintre aceste elemente chimice, a fost denumit in onoarea lui Nicolaus Copernic – celebrul astronom, cosmolog si matematician. Celelate doua elemente sunt Darmstadtiul (elementul 110 – Ds) si Roentgeniul (Element 111 – Rg).

Dar aceste elemente nu sunt noi, ele au fost descoperite cu mai multa vreme in urma, insa pana acum nu au avut denumiri.

Toate cele trei elemente sunt extrem de instabile si fac parte din categoria transuranienelor sau super-grele. Ele nu exista in natura ci au fost create pe cale artificiala, in laborator.

Coperniciul (Cn) – elementul 112 este unul sintetic extrem de radioactiv. Coperniciul a fost creat pe 9 februarie 1996 de catre Gesellschaft für Schwerionenforschung.

Roentgeniul (Rg) a fost denumit dupa fizicianul Wilhelm Conrad Roentgen (1845 – 1923), primul care a reusit sa produca si detecteze razele X. Elementul 111 a fost descoperit in 1994.

Darmstadtiul (Ds), noul element 110, a fost sintetizat pentru prima oara in 1994. A fost descoperit de Peter Armbruster si Gottfried Münzenberg. Darmstadtiul a fost creat prin ciocnirea unui izotop greu de plumb cu nickel-62, care au produs patru atomi de darmstadtiu. Experminetul a fost reprodus apoi cu nickel-64, creand noua atomi de darmstadtiu.

„Numele acestor elemente au fost acordate in urma consultarilor cu fizicieni din intreaga lume si suntem incantati sa le vedem in Tabelul Periodic al Elementelor”, a declarat Dr. Robert Kirby-Harris, secretarul general al Uniunii Internationale pentru Fizica Pura si Aplicata (IUPAP), una dintre institutiile care a aprobat noile denumiri, citat de Universetoday.com.

Foto: Universetoday.com

Florin Tulbure

spot_img

Ultimele știri