Sute de protestatari au manifestat impotriva proiectului Rosia Montana in fata Ministerului Mediului si Padurilor. Pe pancadrele acestora se pot citi mesaje ca "Rosia Montana este Romania", "Rosia Montana este si a mea", "Rosia Montana nu va disparea, oamenii de aici nu vor pleca".
De asemenea, acestia au scandat lozinci precum "Avem toti o rana, Rosia Montana!", "Salvati Rosia Montana!" sau "Tradarea de tara, in aur se masoara!".
Protestul a inceput la ora 11.45 si s-a incheiat la ora 12.45.
Ministerul Mediului asigura ca acordul de mediu va fi acordat doar daca se vor respecta cele mai bune practici in domeniu
"Evaluarea acestui proiect este realizata de o Comisie de Analiza Tehnica (CAT) formata din reprezentanti ai Ministerului Mediului si Padurilor, Ministerul Sanatatii, Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Ministerul Administratiei si Internelor – Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta, Ministerul Culturii si Patrimoniului National, Ministerul Transporturilor si Infrastructurii, Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri, Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului, Academia Romana, Agentia Nationala pentru Resurse Minerale, Institutul Geologic al Romaniei, Garda Nationala de Mediu, Administratia Nationala Apele Romane",se arata in comunicatul institutiei.
In textul documentului se subliniaza ca Ministerul Mediului va propune Guvernului aprobarea acordului de mediu pentru proiectul minier de la Rosia Montana doar in cazul in care exista certitudinea ca investitorul va respecta cele mai bune practici in ceea ce priveste mineritul, pentru a nu fi afectat mediul.
Manifestatie de sustinere in Rosia Montana
Tot azi, in centrul localitatii Rosia Montana aproximativ 300 de oameni cer demararea proiectului Rosia Montana, vazut de acestia ca o sansa de dezvoltare a regiunii. Majoritatea sustinatorilor sunt mineri atat din Rosia Montana cat si din localitatile miniere invecinate ca Lupeni sau Baia.
"Dorim locuri de munca. Nu vrem sa ni se refuze sansa de a avea o viata mai buna", a delclarat unul dintre protestatari la pentru un post de televiziune. "E absolut necesar ca acest proiect sa demareze. Nu facem politica niciunui partid, noi sustinem politica locurilor de munca".
Foto: 9am.ro
Cosmin Zaharia
Cateva sute de oameni sunt asteptati la mitingul pentru Rosia Montana
Aparatorii Rosiei Montana pregatesc un miting de amploare la Bucuresti