Asociația Woodland Trust organizează o serie de evenimente începând de azi și până pe 1 decembrie, în cadrul cărora aproape 228.000 de britanici vor planta în jur de un milion de copaci.
Campania „Big Climate Fightback” a fost lansată în luna septembrie, după eşecurile repetate suferite de Guvernul Marii Britanii în tentativele sale de a-şi atinge obiectivele stabilite prin programe de reîmpădurire.
De atunci și până acum, aproape 228.000 de britanici s-au înscris la evenimentele de plantări, și-au asumat că vor planta copaci în curţile şi grădinile lor sau au donat fonduri pentru această cauză. 700.000 de copaci vor fi trimiși, gratuit, de către asociație școlilor și comunităților care s-au înscris în campanie.
Potrivit ONG-ului, în nordul Irlandei, în Scoția și în Wales va fi organizat cel puțin câte un eveniment, în timp ce în Anglia vor fi cel puțin cinci. Principalul eveniment ce va fi organizat de Woodland Trust în cadrul acestei iniţiative va avea loc în Mead, o localitate din comitatul Derbyshire, aleasă pentru a găzdui Pădurea Tinerilor (Young People’s Forest). În acea zonă vor fi plantaţi 15.000 de copaci pe 30 noiembrie, iar la eveniment vor participa peste 1.000 de persoane.
În total, aproape 1 milion de arbori vor fi plantaţi în cadrul campaniei. De la înființare, în 1972, asociația a plantat peste 43 de milioane de copaci.
Organizatorii încurajează participanții care vor planta singuri copaci să aleagă specii locale din Marea Britanie sau Irlanda. În plus, au pus la dispoziție un ghid cu 31 de specii native de copaci, inclusiv cu informații privind solul pe care îl preferă.
Campania are obiectivul de a stimula ratele scăzute de reîmpădurire, în contextul în care, în Anglia, doar 1.420 de hectare au fost reîmpădurite în ultimul an, o suprafaţă mult mai mică decât obiectivul anunţat – 5.000 de hectare pe an – de Guvernul britanic.
Comitetul pentru modificări climatice, un organism cu rol consultativ şi asociat Guvernului de la Londra, a avertizat în legătură cu necesitatea unor creşteri substanţiale ale ratelor de reîmpădurire dacă Marea Britanie doreşte să îşi respecte angajamentele luate în privinţa contribuţiei sale la limitarea modificărilor climatice până în 2050.