Peste 350 de elefanţi au murit recent în condiţii misterioase în Botswana, în regiunea deltei Okavango din nordul ţării, foarte apreciată de turişti, a anunţat joi BBC.
Nimeni nu știe de ce animalele mor, iar rezultatele de laborator pe eșantioane vor veni peste câteva săptămâni, potrivit guvernului.
Botswana găzduiește o treime din populația de elefanti în scădere din Africa.
„Am primit un raport despre moartea a 356 de elefanţi în nordul deltei Okavango şi, până în prezent, am conformat moartea a 275 de pahiderme. Cauza acestor decese este pe cale de a fi determinată. Am trimis probe în Africa de Sud, Zimbabwe şi Canada pentru analize. Antraxul este exclus. Nu îi suspectăm nici pe braconieri, pentru că animalele au fost găsite având colţii întregi”, a declarat pentru AFP directorul Parcurilor naţionale şi al faunei din Botswana, Cyril Taolo.
Potrivit unui raport al ONG-ului Elephants sans frontieres (EWB) din 19 iunie şi transmis presei internaţionale miercuri, 1 iulie, 356 de elefanţi au fost găsiţi morţi în delta Okavango.
Specialiştii au estimat că moartea pentru circa 70% dintre aceste animale s-a produs „în urmă cu aproximativ o lună, în timp ce decesele pentru 30% dintre elefanţi par să fie mai recente, între o zi şi două săptămâni”, potrivit directorului acestui ONG, Michael Chase, autorul raportului.
Mai mulţi elefanţi încă în viaţă au fost observaţi foarte slăbiţi, letargici, iar unii păreau dezorientaţi şi întâmpinau dificultăţi în a se deplasa, a precizat el, adăugând că atât masculi, cât şi femele, de toate vârstele, păreau a fi atinşi de această „maladie misterioasă”.
„Am observat un elefant care se rotea în cerc şi era incapabil să schimbe direcţia, în pofida încurajărilor celorlalţi membri ai grupului din care făcea parte”, a spus Michael Chase.
Ministerul Turismului din Botswana a anunţat la sfârşitul lunii mai moartea misterioasă a 10 elefanţi în delta fluviului Okavango.
Situată între Zambia, Namibia şi Africa de Sud, Botswana găzduieşte aproximativ 130.000 de elefanţi în libertate, reprezentând o treime din populaţia africană cunoscută.
În 2018, EWB a stârnit polemici după ce a afirmat că a identificat 90 de carcase de elefanţi, o situaţie descrisă în epocă de Michael Chase ca fiind „cel mai grav episod de braconaj din Africa” care i-a fost adus la cunoştinţă.
Guvernul din Botswana a dezminţit la acea vreme aceste cifre, afirmând că ONG-ul menţionat numărase în realitate doar 53 de cadavre de elefanţi, din care majoritatea muriseră „din cauze naturale sau în urma unor conflicte dintre oameni şi faună”.