Summit UNEP despre protectia mediului pe timp de criza

Protectia mediului in contextul crizei economice precum si regulile internationale de utilizare a mercurului sunt principalele teme de discutie ale summitului organizat in aceasta saptamana de Programul de Mediu al Natiunilor Unite (UNEP) la Nairobi, Kenya. Uniunea Europeana isi va prezenta rezultatele obtinute in domeniu precum si cele obtinute in cadrul negocierilor internationale pentru un nou acord climatic care va fi adoptat in decembrie 2009 in Copenhaga si care va inlocui Protocolul de la Kyoto.

Negocierile internationale sunt, de asemenea, subiectul unui summit UE – Africa ce are loc pe 19 februarie, prezidat de Martin Bursik, presedintele Consiliului de Mediu al UE. „Rolul tarilor africane este crucial. Ele apartin acelor tari care se lupta cu cel mai puternic impact al schimbarilor climatice. In acelasi timp, logic ca ele vor sa-si continue dezvoltarea economica. De aceea este foarte importanta pentru ele discutarea finantarii masurilor de adaptare si de transfer a tehnologiilor cu carbon scazut in industrie si in generarea de energie“, a declarat Bursik.

Ministrii vor discuta, deasemenea, despre solutii privind criza economica globala, utilizarea energiei disponibile si lipsa hranei si a apei potabile. Toate aceste probleme se vor agrava in conditiile schimbarii climatice, mai cu seama in tarile in curs de dezvoltare.

Al doilea punct important in cadrul summit-ului va consta in discutii despre utilizarea mercurului. “Inca o data, am confirmat ca adoptarea unui acord global in ceea ce priveste utilizarea mercurului este atât in interesul reprezentantilor Uniunii Europene cât si ai Cehiei. Aceste este un subiect de negociere de 10 ani. Este timpul sa stabilim un acord”, a afirmat Martin Bursik.

Mercurul este unul dintre elementele chimice care are un impact negativ asupra organismului uman. Organismul poate sa-l elimine doar printr-un proces greoi si de lunga durata. In Europa, s-a reusit reducerea nivelului de mercur, in ultima perioada, dar nu suficient de mult pentru a nu mai fi riscant. Un pericol grav pentru mediu este dat de utilzarea mercurului in minele de aur, mai cu seama in Mongolia, America de Sud si Africa.
La summit se vor utiliza doar materiale reciclabile pentru scaderea impactului asupra mediului si climei. Emisiile de gaze de la zborurile delegatiilor cu avionul vor fi compensate prin utilizarea banilor pentru biletul de avion la finantarea unor case ecologice si prin contributia la Fondul Global al Schimbarilor de Clima.
 

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri