Mai mult de 100 dintre cele mai valoroase patrimonii naturale ale lumii sunt în pericol din cauza activităților de dezvoltare întreprinse de om. Avertismentul vine din partea cercetătorilor australieni, care au analizat toate cele 229 de situri din portofoliul Unesco.
Potrivit studiului, 63% dintre ariile naturale protejate aflate în patrimoniul Unesco s-au degradat începând cu 1993, din cauza construcției de drumuri și a altor tipuri de infrastructură, a extinderii așezărilor umane și a agriculturii.
Continentul african a fost cel mai afectat, sanctuarul Manas suferind cele mai mari pierderi. Situat la poalele muntelui Himalaya, sanctuarul a fost inclus în portofoliul Unesco în 1985. Dealuri împădurite, pajiștile și pădurile sale tropicale adăpostesc numeroase specii pe cale de dispariție. Tigrul, porcul pigmeu, rinocerul indian și elefantul indian sunt doar câteva dintre acestea.
Un alt sit puternic influențat este Parcul Național Komodo din Indonezia. Este singurul loc din lume unde mai există dragoni Komodo. Numărul lor nu depășește însă 5.700. La polul opus, ecosistemele europene experimentează cele mai mici presiuni.
Pădurile, și ele grav afectate
Studiul mai precizează că în 91% dintre ariile naturale protejate care conțin păduri au avut loc pierderi începând cu anul 2000. Cele mai mari au avut loc în America de Nord: 57% din total. Parcul Internațional al Păcii Waterton și-a diminuat suprafața împădurită cu un sfert, Parcul Național Wood Buffalo (Canada) – cu 12%, iar Parcul Național Yellowstone – cu 6%.
Experții dau vina pe invaziile unei specii de gândaci care atacă acești copaci și îi omoară. Invazia, cred ei, este potențată de schimbările climatice.