Statele din sud-estul Europei oferă subvenții de 2.4 miliarde de euro anual pentru termocentrale pe cărbune

Vecinii Uniunii Europene din sud-estul Europei oferă anual subvenții de aproximativ 2.4 miliarde de euro pentru termocentralele pe cărbune, încălcând legile stabilite de UE.

Comunitatea Energiei dorește să extindă normele pieței interne de energie a UE la țările vecine: Albania, Bosnia și Herțegovina, Georgia, Macedonia de Nord, Kosovo, Moldova, Muntenegru, Serbia și Ucraina.

Normele prevăd obligații legale de a interzice subvențiile de la stat care denaturează sau riscă să denatureze concurența, lucru care se întâmplă în cazul cărbunelui subvenționat pe piața energiei electrice, a explicat Secretariatul Comunității Energiei într-un nou raport care analizează suportul acordat combustibilului.

Termocentralele pe cărbune din cele nouă state vor suferi pierderi semnificative dacă subvențiile vor fi eliminate și emisiile de carbon vor fi taxate. Din cauza acestui fapt, membrii Comunității Energiei au dificultăți în a respecta țintele UE de reducere a emisiilor, precum și țintele Acordului de la Paris.

„Din cauza subvenționării cărbunelui, părțile contractante ale Comunității Energiei nu sunt pregătite să urmeze Uniunea Euopeană în calea sa către decarbonizare. După neglijarea imperativului decarbonizării la un nivel regional și național timp de ani, eforturile de reformă într-un mediu socio-economic deja dificil ar trebui să crească în mod considerabil.”, scrie în raport.

Suma de 2.4 de miliarde de euro pe an conține subvenții directe și ascunse acordate între 2015 și 2017. Subvențiile indirecte includ indemnizații și scutiri care au ajutat operatorii de termocentrale să evite plata emisiilor de CO2 sau să opereze la niveluri scăzute sau negative de rentabilitate. Au fost acordate subvenții directe în valoare de 414 milioane de euro.

Însă eliminarea subvențiilor ar fi controversată din punct de vedere politic, ducând la o creștere semnificativă a prețurilor energiei electrice pentru gospodării în întreaga regiune. Creșterea estimată poate ajunge până la 49% în Serbia și 37% în Muntenegru. În cazul consumatorilor industriali, creșterea estimată este de 36% în Muntenegru și 34% în Macedonia de Nord.

Secretariatul a notat că țările pierd o nouă sursă de venit pentru tranziția către energie curată prin refuzul de a pune un preț pe CO2 emis de termocentrale.

Ucraina emite aproximativ 46 milioane de tone de CO2 pe an, în timp ce vestul Balcanilor produce 45 de milioane de tone (jumătate provenind din Serbia). Bazat pe prețul pe carbon actual stabilit de UE de 20 de euro pe tonă, Kiev și guvernele din vestul Balcanilor ar putea obține aproximativ 1 miliard de euro pe an din taxarea carbonului.

spot_img

Ultimele știri