Oamenii care folosesc automobilul ca principala formă de transport sunt, în medie, mai grei cu 4 kilograme decât cei care folosesc bicicleta ca mijloc de deplasare, potrivit datelor unui studiu realizat de Physical Activity Through Sustainable Transport Approaches (PASTA) și finanțat de Uniunea Europeană (UE).
Experții PASTA au monitorizat 11.000 de voluntari din șapte orașe europene, care au furnizat informații despre modul în care se deplasează în oraș, tipul de transport pe care îl folosesc și cât de mult timp petrec pe o călătorie.
De asemenea, voluntarii au oferit informații despre greutatea și înălțimea lor precum și despre atitudinea pe care o au față de mersul pe jos și cu bicicleta și dacă recent au fost implicați în accidente de circulație.
Analiză informațiilor a arătat că cei care folosesc mașinile ca formă de deplasare sunt, în medie, mai grei cu 4 kilograme decât cei care au pedalat.
‘Oamenii care nu fac mișcare fizică au un risc mai mare de a dezvolta boli cronice precum cancer, atacuri cerebrale și de inimă, dar și de a deveni supraponderali”, spune Adrian Davis, membru consultant al PASTA. ”A fi mai activ te poate face mai sănătos, te ajută să economisești bani și să-ți îmbunătățești viața”, a adăugat el. ”În loc să mergi la sală, de exemplu, gândește-te să iei bicicleta până la muncă”.
PASTA, organism fondat de Uniunea Europeană, caută să încurajeze mersul pe jos și cu bicicleta și să integreze activitatea fizică în viața de zi cu zi. Printre partenerii săi se numără mai multe centre europene și Organizația Mondială a Sănătății (OMS).