Pădurile care conțin mai multe specii de copaci pot stoca cu până la două ori mai mult dioxid de carbon decât o plantație obișnuită, conform unui nou studiu.
Cercetătorii au analizat capacitatea de stocare a carbonului în cazul câtorva păduri din sudul Chinei și au descoperit că fiecare specie diferită de copac introdusă într-o plantație ar putea mări stocurile de carbon cu 6%.
Rezultatele sugerează că programele de împădurire care au ca scop captarea CO2 din atmosferă ar trebui să planteze un mix mai divers de copaci.
Plantarea unor specii diferite de copaci poate avea și alte beneficii, inclusiv crearea unui habitat natural pentru mai multe specii de animale.
Pădurile – tehnologie naturală de captare a dioxidului de carbon
Umanitatea va avea nevoie de tehnologii care captează CO2 din atmosferă pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră și a combate schimbările climatice. Unii oameni de știință susțin că soluțiile climatice naturale, cum ar fi împădurirea, ar trebui să fie prioritare în eforturile de a reduce la 0 emisiile.
Copacii absorb CO2 din atmosferă, pe care îl utilizează mai târziu în dezvoltarea rădăcinilor, a tulpinilor și a trunchiului. Astfel, pădurile sunt capabile să absoarbă CO2 din aer și să-l stocheze pentru perioade îndelungate. În prezent, pădurile stochează aproximativ 45% din stocurile de carbon din sol.
În cadrul noului studiu, cercetătorii au evaluat stocarea carbonului din mai multe păduri aflate în Rezervația Naturală Gutianshan din sud-estul Chinei. Rezultatele studiului arată că pădurile mai diverse captează CO2 mai repede.
„Odată cu creșterea numărului speciilor, mai mult carbon este stocat deasupra și sub pământ – în trunchiuri, rădăcini, lemn mort, mucegai și sol. Putem spune că o pădure diversă stochează de două ori mai mult carbon decât o monocultură obișnuită.”, a explicat pentru Carbon Brief Bernhard Schmid, co-autor al studiului și biolog la Universitatea din Zurich.
Majoritatea plantațiilor din China sunt făcute din eucalipt, bambus sau cedrii japonezi. Noul studiu nu recomandă ce tipuri de plante au putea fi folosite împreună pentru a spori capacitatea de captare a CO2.
Cercetătorii spun că unul dintre motivele pentru care diversitatea speciilor de copaci determină captarea unor cantități mai mari de CO2 este că fiecare specie are altă înălțime și spațiile dintre copaci sunt mai neregulate. Un coronament mai divers poate să capteze mai bine lumina solară. În plus, pădurile diverse atrag specii variate de animale, multe dintre ele fiind polenizatoare și ajutând la reproducerea plantelor. O rată mai mare de polenizare permite pădurii să crească mai repede și să absoarbă CO2 mai rapid.
Charlotte Wheeler, cercetător la Universitatea din Edinburgh, care nu a fost implicată în studiu, a explicat pentru Carbon Brief că rezultatele studiului sunt interesante, însă că analizele au fost realizate pe niște suprafețe foarte reduse.
„Cercetări precedente arată că, în cazul unor suprafețe mai mari de teren, relația între diversitatea speciilor de copaci și productivitate se stabilizează. Motivul principal este că, pentru o zonă mai mică, un mix mai divers de copaci utilizează mai bine resursele – dar acest efect stagnează în zone mai mari, și alți factori devin mai importanți.”