Continentul european se încălzește mult mai repede decât estimau modelele climatice, conform unui nou studiu care atrage atenția asupra anomaliilor de temperatură înregistrate pe timp de vară și iarnă.
Conform cercetătorilor, verile europene sunt mult mai călduroase ca de obicei, în timp ce iernile sunt mult mai puțin friguroase. În această vară, două valuri de căldură extreme au afectat Europa. Al doilea val de căldură a dus la temperaturi maxime record în zeci de localități de pe teritoriul Europei.
Un studiu realizat de Met Office arăta că un val de căldură ca cel de anul trecut a fost de 30 de ori mai posibil decât în 1750, din cauza cantității mari de dioxid de carbon din atmosferă. Pământul s-a încălzit cu aproximativ 1 grad Celsius față de nivelurile pre-industriale.
Pe măsură ce criza climatică se agravează, Europa se va confrunta cu valuri de căldură mai dese și mai intense, conform autorilor studiului.
Zilele extrem de călduroase au devenit în medie cu 5.4 grade Fahrenheit mai fierbinți. Cercetătorii au analizat date privind temperaturile înregistrate în ultimii 70 de ani de stații meteo europene. Peste 90% din stații au înregistrat tendința de încălzire globală.
Conform cercetătorilor, noile recorduri de temperatură sunt atinse mult mai repede decât prevedeau modelele climatice.
Pe timp de iarnă, temperaturile nu mai scad ca înainte și există mult mai puține zile foarte reci. Unele stații meteo europene au înregistrat de două ori mai puține zile extrem de friguroase.
Cercetătorii atrag atenția că oamenii vor fi afectați de căldura extremă, în special în Europa de Vest, unde există mulți oameni care nu au aer condiționat. Bătrânii și bolnavii cronici sunt în special vulnerabili la valuri de căldură.