Romania dispune de resurse de apa importante si de o retea hidrografica bogata, un atu ce poate fi speculat in productia de energie. In tara noastra exista aproximativ 2.000 de baraje, 250 dintre acestea fiind lucrari de importanta economica. Pentru a afla cat de bine este valorificat potentialul hidroenergetic al Romaniei, ”Green Report” va propune cu ocazia Zilei Internationale a Apei un interviu cu prof. univ. dr. ing. Dan Stematiu, sef al Catedrei de Constructii Hidrotehnice din cadrul Facultatii Hidrotehnice a Universitatii Tehnice de Constructii Bucuresti.
Interviu de Raluca Petrescu
raluca.petrescu@green-report.ro
Care este potentialul hidro al Romaniei?
Potentialul hidro al RomanieI este undeva intre mediu si submediu, la nivel european. Suntem totusi printre tarile cu zestre. Am putea asigura 40-45% din energie pe cale hidro, daca am amenaja tot ce ne-a dat Dumnezeu. Nu ne comparam cu Norvegia, care produce totul pe cale hidro, sau cu Elvetia, care produce 70% pe cale hidro, sau Canada, dar nu stam rau.
Tot ce a fost foarte rentabil energetic s-a amenajat. Mai avem o zestre mare pe Tisa, dar ar trebui sa ne intelegem cu ucrainenii si nu sunt asa de optimist. Mai este Dunarea, unde am putea face un parteneriat cu bulgarii.
Unii spun ca avem cam 60% amenajat, altii sunt mai sceptici. Pare ciudat ca intr-un domeniu tehnic sa existe aceasta nesiguranta, dar apar in permanenta labilitati. Spre exemplu, daca apare o extindere a zonelor protejate, dintr-o data un potential pe care l-ai fi putut valorifica iese din discutie, pentru ca in zonele protejate nu mai poti face lucrari. Sau ar fi posibil daca ar exista o abordare mai flexibila.
Nu se poate face nicin fel de interventie in zonele protejate?
In acest moment nu, desi, dupa parerea mea, s-ar putea face atata timp cat ai grija de mediu. Poti sa lucrezi brutal sau poti sa lucrezi extrem de ingrijit, cu efecte extrem de limitate. In general, amenajarile hidroenergetice au un impact in stare de executie, pentru ca in postexecutie rar vorbim de un impact nefavorabil – de cele mai multe ori ele au innobilat zona, nu au afectat-o. Cu exceptia lacului de acumulare, majoritatea lucrarilor sunt in subteran, nu le vezi, nu le auzi, nu afecteaza vegetatie, habitatul. Dar si pentru cele de suprafata nu e obligatoriu sa fie distrugatoare si brutale.
Daca nu am avea hidroenergia am avea o mare dificultate pentru ca avem o tendinta de a creste fluctuatia cererii de energie foarte mult. Aceasta fluctuatie de energie nu poate fi acoperita decat de un producator de energie care e la fel de flexibil, pentru ca din nefericire energia electrica nu se poate stoca. In sistemul energetic romanesc, energia hidro face acest imens serviciu, ea este cea care poate sa varieze cantitatea produsa de la minut la minut.
Sunt tari sarace in hidro, cum sunt de exemplu Danemarca sau Germania, care si-au facut multe ferme eoliene. Dar ca sa faca fata au construit uzine hidroelectrice de acumulare prin pompaj. Ei si-au creat niste hidrocentrale, dar fara sa aiba neaparat rau – au doua ligheane si plimba apa dintr-unul in altul. Cand au in plus, muta apa de jos sus, si cand e nevoie in sistem, apa e trecuta de sus-jos prin turbine si produce energie tot hidro.
Tarile care nu au prea mare zestre hidro recurg la asa ceva. Din punctul acesta de vedere noi supravietuim bine si fara astfel de amenajari deocamdata. Poate pe viitor, daca va creste ponderea de la Cernavoda, va fi nevoie sa facem si noi.
Cu cat ar mai putea creste productia de la Cernavoda?
In prezent sunt functionale doua unitati din patru. Și s-ar putea atunci cand va fi gata a patra sa iasa prima din functiune, pentru ca au o durata de viata limitata. Deci am putea avea maximum patru unitati sau numai trei. In orice caz, contributia lor in sistem se simte.
Energia eoliana si cea hidro au aceeasi calitate: sunt regenerabile. Sunt un dat ce se va regasi la infinit pe glob, numai ca energia eoliana este total dependenta de vant. Poti avea o perioada de acalmie si turbinele nu produc nimic, sau poti avea perioade de furtuni, cand ele iar nu produc nimic. Exista terenuri extrem de favorabile – Danemarca este un teren plat, cu vanturi dominante dinspre ocean, catre Marea Nordului. Dar in Romania, ceva de genul acesta gasim in Dobrogea, si nu foarte mult. In schimb, noi avem geotermala multa si nu o fructificam, pentru ca nu e la fel de la moda ca eoliana. Dar eoliana a devenit la moda pentru ca sunt anumite tari care nu au alte resurse.
TURBINELE INFLUENTEAZA CIRCULATIA MASELOR DE AER
Centralele eoliene afecteaza in vreun fel mediul?
Tot ce se intampla pe pamantul acesta se datoreaza unui ciclu al apei in natura. Exista la origine radiatia solara. In zona oceanului planetar, aceasta radiatie evapora apa si ridica aerul cu umiditate mare care este impins de curenti spre uscat. Aici ploua si astfel avem apa ce se infiltreaza in sol si cursuri de apa. Orice fel de interventie in ciclul acesta produce niste sincope in natura.
Eoliana intercepteaza o parte din energia aceasta care muta aerul cu vapori dinspre Oceanul Planetar catre uscat. Daca esti in Danemarca si muti de la apa la apa, nu e nicio problema. Dar daca faci asta intr-o zona de litoral si apoi zona din interiorul continentului care este dependenta de aerul incarcat cu vapori nu-si mai poate face transportul – nu vorbesc de doua mori puse ici-colo, ci de o ferma eoliana imensa – in spatele ei poti avea desertificare.
Analizeaza cineva toate aceste aspecte inainte de a da un aviz?
La noi nu are cine sa analizeze pentru ca cine da avize, din nefericire, da autorizari de la o crescatorie de caini pina la o cultura de maci, si nu are cum sa le stie pe toate. Nimeni nu poate avea o asemenea formatie completa.
Dar procedura e proasta, pentru ca toate firmele care ar trebui sa fie oneste in analiza si prezentarea efectelor asupra mediului sunt multicunoscatoare.
Toate liciteaza, obtin niste autorizari si astazi fac un studiu de impact pentru o benzinarie, maine pentru o ferma, apoi pentru o fabrica de sticla – urmarind un chestionar nefericit si raspunzand la intrebarile respective. Aici e toata veriga slaba – toata lumea se pricepe la mediu. E bine sa ai o perceptie corecta a mediului, sa te gandesti la el pentru a-l proteja, a nu-l brusca, dar cand intri in aspectele tehnice mediul este extrem de complex. Are trei mari factori – aer, apa, sol – fiecare la randul ei cu zeci de probleme, nimeni nu e in stare sa le faca pe toate.
De aceea apare o legislatie foarte elaborata, dar care e pusa in aplicatie prost, deoarece competentele necesare pentru asemenea legislatie sunt destul de greu de dobandit. Asta este hiba numarul 1. Eu cred ca daca lucrurile sunt cunoscute si exista dorinta de bine, lucrurile se pot rezolva. E mai grav cand te intalnesti cu suficienta. Cand persoana de acolo chiar crede ca le stie. Cand respinge un proiect pentru ca nu s-a raspuns la punctul c, si dupa ce s-a raspuns il accepta. Se vorbeste despre crime ecologice, si acestea sunt niste minicrime.
TINTE DE VALORIFICARE DE 80%
Cat de eficiente sunt microcentralele?
Toata lumea face astazi microhidrocentrale. Toate aceste firme care le produc sunt de fapt agentii imobiliare.
De la Kyoto citire si de la angajamentele europene, orice producator trebuie sa aiba 20% din energie regenerabila. La inceput, dintr-un lobby al producatorilor traditionali era socotita regenerabila numai energia hidro pana intr-o anumita putere – cele mici. Cele mari nu erau considerate regenerabile, ceea ce bineinteles ca e o stupiditate, dar se reusise legislativ sa se mearga pe treaba asta. Din punct de vedere al rentabilitatii, ele sunt nerentabile. Și atunci au aparut doua reglementari: li se ofera un pret pentru energia produsa mai bun decat cel din piata si se obtine un certificat verde care, in functie de puterea instalata, are o anumita valoare.
Toti cei care dau anunturi ca fac microcentrala de fapt ocupa niste terenuri unde se poate face o microcentrala, urmand sa le speculeze. Si atunci de asta a aparut acest flux de firme care fac proiectele, care se aproba in nestire, fara nicio competenta. Partea buna e ca nu se fac, pentru ca unele dintre ele chiar ar avea efecte negative asupra mediului, iar partea proasta e ca dintr-o intentie buna au devenit speculatii ale slabiciunilor legislative.
Daca pe un curs de apa am o zestre, e bine daca o valorific macar la nivel de 70-80%. Daca vin cu un proiect prost si din zestrea asta eu valorific 30%, dar am stricat sectorul – este o crima. Or, avizele care se dau astazi nu tin seama de acest aspect. Avizele nu trebuie date fara o demonstratie ca proiectul valorifica corect zestrea. Mai mult, noi avem niste macroproiecte, fata de microcentrale, care vor fi in timp materializate, in functie de resursele de bani si de necesitate. Avem planuri si estimari. Cu o zgatie din asta bagata intr-un asemenea plan si devenita proprietate privata, s-a nenorocit o schema. Nu numai ca valorifica prost bucatica lui, dar strica intreg sectorul. Sa vedeti ce legi va da atunci Parlamentul ca sa i se ia proprietatea. Ca o sinteza, ce ne lipseste noua este gandirea macro.
Cum ar trebui gestionat riscul de inundatii, in contextul incidentelor cu care ne-am confruntat in ultimii ani?
Daca apare o perioada de inundatii, pentru unii e mana cereasca. Raporteaza niste pierderi catastrofale – de obicei si reporterii ajuta, isi pun cizme pana in brau, cauta o balta, se asaza in ea, chiar daca alaturi nici nu mai e apa, pentru ca s-a retras. Prezinta toata chestia ca fiind o apocalipsa, dupa care in functie de culoarea politica a primarului si a prefectului, unii capata bani, altii nu. Banii odata luati, lucrarile se fac prin ceea ce e foarte la moda la noi, HG derogatoriu – hotarare de guvern care te lasa sa faci incredintare directa, fara licitatie, fara proiect, fara nimic.
Dupa care, niste persoane mai mult sau mai putin avizate sau de buna ori de rea credinta fac aceste lucrari si risipesc bani fara niciun fel de coordonare. Si pana la urma ajungi sa consumi miliarde ca sa aperi un teren de fotbal si gospodaria lui “nasu Florea” in detrimentul unei localitati care chiar ar avea nevoie de lucrari.
Principiile de baza sunt simple, dar trebuie sa existe in primul rand vointa de a le aplica corect. Daca ar exista un Plan national si daca interventiile s-ar face acolo unde au maximum de efect, atunci banii publici s-ar cheltui rational. Daca se fac in regim pompieristic, atunci acesti bani care sunt oricum putini sunt irositi. Lipsesc deci niste criterii rationale de atribuire a banilor plecand de la efectul maxim realizat si un Plan National, o gandire la nivel macro. Fiecare gospodarie e importanta, fiecare om trebuie aparat. Dar ma revolta faptul ca, daca au obtinut terenuri chiar si in albia majora printr-o decizie gresita sau frauduloasa a primarului, dupa care si-au construit niste case acolo unde toti batranii satului stiau ca a fost apa, tot ei sunt cei care fac cea mai mare galagie ca sa fie aparati si se folosesc bani publici pentru apararea unor lucrari care nu au ce cauta acolo si nu ar trebui protejate.
Foto: Green Report / Anita Vizireanu
