La 27 de ani, australianul Kim Nguyen si-a dat seama ca are nevoie de o schimbare, dar nu de orice fel, ci una care va ajuta si lumea in care traieste. Asa ca, pe 10 august 2008 s-a urcat pe bicicleta cu gandul de a pleca spre Copenhaga pentru a lua parte la summitul ONU pe tema schimbarilor climatice. A strabatut toata Australia, toata Asia centrala si de sud, iar dupa mai bine de un an a ajuns si in Romania. Inainte de a porni din nou la drum, Green Report l-a intrebat despre experienta sa de pana acum, despre cum se vad drumurile romanesti prin ochii unui biciclist care a strabatut jumatate de glob si despre influenta pe care calatoria lui o va avea asupra negocierilor pentru un acord global de reducere a emisiilor care vor avea loc in decembrie in Danemarca.
Interviu de Carmen Albisteanu
carmen.albisteanu@green-report.ro
Care era viata ta inainte sa pleci din Australia? Cu ce te ocupai si cum ti-a venit ideea acestei calatorii?
Am lucrat in domeniul protectiei copilului timp de sapte ani, dar in tot acest timp m-am gandit sa fac ceva in legatura cu aceasta puternica pasiune pe care o am pentru mediu. Si a existat si o oarecare legatura intre cele doua, ca acesti copii sunt cei care vor suporta consecintele poluarii de acum. Cand am auzit despre summitul de la Copenhaga, mi-am dat seama ca este un moment potrivit pentru mine sa ma implic. Intotdeauna am vrut sa imi pun in practica pasiunea pentru mediu, dar ma tot gandeam ca nu am suficienti bani, ca nu sunt pregatit si cand am auzit de summit mi-am dat seama ca ar trebui sa renunt la toate pretextele acestea si sa plec, ca nu este nimic imposibil.
Ce parere ai despre Romania din punctul de vedere al infrastructurii si al traficului?
Este foarte interesant sa merg pe bicicleta in Romania, desi sunt aici de numai doua zile. Am venit din Bulgaria, impreuna cu celelalte doua persoane care calatoresc cu mine si am luat-o prin Ruse, apoi am venit pe autostrada pentru a o lua pe un drum mai mic, ca de obicei acestea sunt mai linistite si sunt si peisajele mai interesante. Si pe acel drum ne-am impotmolit intr-un noroi gros de vreo douazeci de centimetri, am pierdut foarte mult timp si am ajuns in Bucuresti tarziu. Oricum, cred ca in Romania, pe drumurile mici e destul de bine sa mergi cu bicicleta, insa arata de parca n-ar mai fi fost reparate de peste 20 de ani.
De cand te afli in Romania, cate persoane ai vazut pe bicicleta?
In sate, generatiile mai vechi sunt obisnuite sa mearga pe bicicleta, pentru ca e mai ieftin. Am vazut destul de multi copii si batrani de la sate mergand pe doua roti. In Bucuresti nu am vazut grupuri mari de biciclisti, insa am observat ca sunt multi pasionati de cascadorii pe doua roti cu mountain bike-uri. Dar am intrat in contact cu persoane din diferite organizatii care promoveaza mersul pe bicicleta in Romania.
Ce parere ti-ai facut pana acum despre romani si despre peisajele pe care le-ai vazut in drumul tau prin Romania?
M-am inteles foarte bine cu romanii pe care i-am cunoscut, sunt foarte interesati de ceea ce fac eu si ceilalti doi prieteni cu care calatoresc. In alte tari prin care am fost, cum ar fi Timorul de Est, am cunoscut cei mai prietenosi si ospitalieri oameni din viata mea, care ieseau pe strada sa imi faca cu mana cand treceam pe strada lor. Nu e chiar asa in Romania, dar oamenii sunt ospitalieri si aici si daca ii salut, imi fac si ei cu mana si imi ureaza succes.
Dar ce stiai despre Romania inainte sa vii aici?
Nu stiam foarte multe. Poate o sa sune nebuneste, dar cand eram mic, in clasele primare, am avut un fel de Olimpiada in miniatura, unde fiecare dintre noi trebuia sa reprezinte o tara. Eu am reprezentat Romania, am desenat steagul, am descris locuitorii etc. Sigur, nici mai tarziu nu stiam foarte multe, ci mai mult detalii din fotbal, pentru ca Australia nu a ajuns in Cupa Mondiala, in timp ce Romania era acolo si aveam si eu cu cine sa tin.
Ce traseu vei urma pentru a ajunge din Romania la Belgrad?
Vrem sa o luam pe traseul Pitesti-Targu Jiu, pe partea sudica a muntilor, prin Portile de Fier, pana la Belgrad.
Ai scris pe blogul tau cate ceva despre fiecare tara prin care ai trecut. Cum va suna postul despre Romania?
Am sa scriu chiar acum, desi nu prea stiu ce, pentru ca sunt aici de doar doua zile, insa am sa scriu exact ce simt, adica despre faptul ca eram nerabdator sa ajung aici si ma bucur ca ma aflu acum in Romania. Cred ca orice as scrie, va fi de bine.
Mongolia, cel mai dificil si cel mai frumos traseu
Prin ce tari ai trecut pana acum?
Punctul de pornire a fost Australia, care e o tara foarte mare. Am inceput din mijlocul coastei de est, mi-a luat cateva luni sa o traversez, apoi am ajuns in Timorul de Est, Indonezia, Malaezia, Thailanda, Laos, China, Mongolia, Kazahstan, Rusia, Azerbaidjan, Georgia, Turcia, Bulgaria si acum Romania.
Cum ai facut fata cheltuielilor? Ai avut sponsori? Ce dificultati ai intampinat pe traseu?
Nu am avut sponsori, dar unele persoane mi-au facut donatii. Tot ce fac este finantat din banii mei, din economiile mele, dar cam 15% sunt donatii, fie ca este vorba de oameni care imi ofera cazare sau echipament. Dar cand am plecat nu aveam experienta in asemenea calatorii si am invatat pe parcurs. Am luat o harta, m-am dus in Mongolia, unde am realizat ca mongolii nu au drumuri. Desi sunt trecute pe harta, ele nu exista. Apoi a trebuit sa merg la o conferinta si m-am ratacit, am ajuns pe un drum foarte prost, abrupt si plin de apa… A fost cel mai greu lucru.
Cat timp ti-a luat sa traversezi Mongolia?
Mi-a luat 32 de zile, adica mi-am depasit limita impusa de viza cu doua zile.
Cum ai reusit sa te intelegi cu oamenii din toate aceste tari, avand in vedere ca nu vorbesti limba lor?
Pentru acest lucru m-au ajutat organizatii cum ar fi WWF sau Greenpeace sau altele mai mici. Prin intermediul lor am stat de vorba cu omenii din aceste tari.
Poti sa imi descrii calatoria ta in cifre? Cati kilometri ai parcurs, cate accidente, cate tari ai traversat si in cate zile?
M-am accidentat de trei ori, am suferit de deshidratare de doua ori, am fost in spital de trei ori, am fost jefuit de doua ori, merg pe bicicleta de 14 luni, am parcurs aproape 15.000 de kilometri si probabil am baut un milion de litri de apa (rade).
Cu siguranta ca o calatorie ca a ta este plina de povesti interesante. Poti impartasi cu noi ceva ce te-a impresionat sau ti-a placut foarte mult pe drum?
Sunt multe, dar prima care imi vine in minte este de cand ma aflam in Mongolia si urcam pe un munte foarte abrupt si am cunoscut un grup de mongoli. Era un barbat mongol foarte, foarte gras, dar toti erau prietenosi si am ajuns sa stau cu ei vreo doua zile, in corturile lor, in mijlocul pustiului. I-am ajutat sa prinda oile si sa le tunda, desi nu puteam vorbi cu ei deloc, ca nici unul nu stia limba celuilalt si singurul mod de a comunica a fost prin gesturi. Au fost foarte prietenosi oamenii aceia, reuseau sa faca glume bune si fara sa ma inteleg cu ei.
Traficul, doar o scuza sa nu mergi cu bicicleta
Din punctul de vedere al unui biciclist, ce tari ti-au placut mai mult? Unde ti s-a parut ca bicicleta este mai mult un mijloc de transport decat unul de agrement?
Cred ca orasele sunt cele mai potrivite pentru folosirea bicicletei ca mijloc de transport. In toate orasele in care am mers, sunt atatea masini si autobuze incat aparent nu poti merge cu bicicleta, insa asta este doar o scuza, ca peste tot se practica mersul pe doua roti. In unele orase, infrastructura nu exista. Insa daca guvernele realizeaza aceasta infrastructura, cred ca fiecare oras poate fi bun pentru biciclisti. In ce priveste tarile, cred ca in tari precum Australia este mai dificil, deoarece distantele sunt foarte mari. In Asia de sud-est, oamenii combina mersul cu masina cu cel cu bicicleta, satele sunt destul de apropiate si pot calatori asa.
Ce speri sa obtii cu aceasta calatorie?
In ce priveste proiectul, sper ca pot ajuta oamenii sa observe si sa realizeze faptul ca actiunile lor influenteaza viata planetei. Daca sunt in Londra sau New York, tot ce fac ei are un impact asupra oamenilor care traiesc in sate mici, in zone izolate, la care nu prea se gandeste nimeni. Si sper sa ii fac sa inteleaga ca exista o legatura. De asemenea, vreau sa ii incurajez sa actioneze in privinta schimbarilor climatice. Daca eu pot sa pedalez din Australia pana in Copenhaga, inseamna ca si ei pot sa mearga pe jos, pe bicicleta sau cu transportul in comun pana la locul de munca. Si sper ca proiectul meu, la fel ca si cele ale altor organizatii, vor influenta factorii de decizie de la Copenhaga sa actioneze si sa nu astepte si sa asiste la distrugerea mediului. Si la nivel personal, imi doream o schimbare, imi doream aventura.
Ce vrei sa faci cand ajungi la Copenhaga?
Pe 6 decembrie, in ziua in care ajung, am planificat o plimbare pe bicicleta cu un grup mai mare de persoane, iar acelasi lucru il vor face si alte cateva sute de oameni din diferite alte orase din lume. Va fi o actiune oarecum simultana, atat pentru a pedala, cat si pentru a trimite un mesaj. Pentru a vorbi cu localnicii, cu autoritatile locale si cu presa locala pentru a le spune ca avem nevoie de un acord care sa opreasca schimbarile climatice. Apoi, voi merge sa vorbesc cu oamenii despre lucrurile pe care le-am vazut si pe care le-am invatat despre schimbarile climatice, voi face si un clip video despre calatoria mea si voi incerca sa fac mesajele oamenilor din intreaga lume auzite de catre oficialii de la Copenhaga. Sper ca toate acele evenimente care vor avea loc la Copenhaga, printre care si Ride Planet Earth, sa fie o cale de a convinge guvernele sa ia decizia potrivita.
Ai un mesaj pentru cititorii din Romania?
Am doua mesaje. Primul este ca oricine poate sa protejeze mediul si ca fiecare ar trebui sa se gandeasca de doua ori la felul cum influenteaza mediul si sa faca alegeri care nu vor avea impact major. Iar al doilea este sa aleaga sa mearga pe jos, cu bicicleta sau cu transportul in comun in loc sa ia masina. Si este foarte important sa reuseasca sa-si faca vocea auzita in mediul politic, sa le spuna oficialilor guvernamentali despre schimbarile climatice si, daca vor fi suficiente voci, vor reusi.
Foto: Anita Vizireanu / Green Report
