Specialistii romani in domeniul microhidrocentralelor contesta decizia ministrului Mediului si Padurilor, Laszlo Borbely, de a suspenda timp de trei saptamani lucrarile pe santierele MHC din judetul Arges.
“Daca o lucrare are toate aprobarile in regula, ea trebuie continuata pana la punerea in functiune”, a declarat, pentru Green Report, conf. dr. inginer Bogdan Popa, presedintele Asociatiei Romane pentru Microhidroenergie.
Intrebat insa daca lucrarile din judetul Arges au toate aprobarile necesare, Bogdan Popa a raspuns diplomatic: “Intr-o discutie neoficiala cu reprezentantii Apelor Romane, acestia mi-au spus ca lucrarile din Arges au aceste aprobari”.
Raspunsul lui Bogdan Popa este foarte interesant, in conditiile in care, pana acum, singurul oficial sanctionat in scandalul MHC este directorul general al Administratiei Bazinale Arges – Vedea, din cadrul Apelor Romane, Adrian Moisescu, suspendat din functie.
Membrii Asociatiei Romane pentru Microhidroenergie sunt insa surprinsi de faptul ca nici Ministerul Mediului si Padurilor, nici vreo alta institutie a statului nu le-a cerut un punct de vedere si nu i-a invitat sa participe, saptamana trecuta, la masa rotunda organizata pe tema constructiei de microhidrocentrale. In fata reprezentantilor Ministerului Mediului, Agentiei pentru Protectia Mediului, Garzii Nationale de Mediu si Apelor Romane, la acea masa rotunda au participat ca invitati doar reprezentantii firmei care construieste pe raurile Capra, Buda si Otic. Firma a acceptat propunerea ministrului Mediului de a suspenda lucrarile pe termen de trei saptamani, pana la verificarea documentelor aferente lucrarilor.
Membrii Asociatiei Romane pentru Microhidroenergie recunosc faptul ca orice proiect hidroenergetic, inclusiv cel pentru MHC, are o influenta asupra mediului, motiv pentru care proiectele necesita un studiu de impact inainte de aprobarea lor. Din acest motiv, “potentialul ecologic amenajabil” va fi intotdeauna mai mic decat potentialul tehnic sau decat potentialul rentabil din punct de vedere economic, explica Bogdan Popa.
Pestii din Slovenia sunt mai sensibili decat cei din Germania
Desi accepta restrictiile de ordin ecologic, energeticienii sunt contrariati de unele detalii ale acestora. Presedintele Asociatiei Europene a Microhidrocentralelor, Marko Gospodjinacki (Slovenia), a semnalat, in cadrul unei conferinte derulate astazi la Bucuresti, faptul ca in Germania, fluxul minim de apa impus pentru protectia pestilor din rauri este mai mic decat fluxul minim impus in Slovenia. “De ce? Nimeni de la ecologisti nu a putut sa-mi spuna. Cred ca lipseste un fundament stiintific”, spune Marko Gospodjinacki.
Totusi, impactul MHC asupra mediului nu este neaparat negativ, ci poate fi chiar pozitiv. Energeticienii sustin ca aceste amenajari sunt foarte utile in cazul viiturilor. Excesul de apa depaseste barajul MHC si trece in aval, dar forta distructiva a apei se anihileaza in baraj. In acest mod, viitura nu mai este periculoasa. Lucrarile aferente MHC pot servi si la purificarea apei, precum si la monitorizarea debitelor, sustin energeticienii.
Foto: Garda Nationala de Mediu
Citeste si:
Zona protejata a Muntilor Fagaras se transforma in santier de constructii (Video)
Proiectele de microhidrocentrale vor fi blocate timp de trei luni
Update: Microhidrocentralele din Arges produc scandal international