Statul american Maryland interzice fracturarea hidraulică

Statul american Maryland a interzis pe o perioadă de doi ani și jumătate fracturarea hidraulică (fracking), metodă folosită pentru extragerea gazelor de șist. Maryland este al doilea stat nord-american, după New York, care în ultimele luni interzice fracturarea hidraulică.

sonde

De altfel, la nivelul acestui stat au existat puține cereri de exploatare, deși la nivel național această practică a prins un avânt deosebit, în special în zonele cu zăcăminte de petrol sau gaze naturale.
Un exemplu în acest sens este statul vecin Pennsylvania, unul dintre cele mai active în privința fracturării hidraulice în special datorită formațiunii geologice de șist Marcellu care o traversează.  Această formațiune traversează și o mică parte din Maryland.

Autoritățile au început deja să elaboreze normele privind fracturarea hidraulică, adăugând și o parte din propunerile făcute anterior de Martin O’Malley, fostul guvernator al statului, un cunoscut contestatar al fracking-ului.

La sfârșitul anului trecut, guvernatorul statului New York a decis  să interzică fracturarea hidraulică după ani de dezbateri privind metoda extragerii gazului neconvențional, din cauza riscurilor pe care le are asupra sănătății umane.

Decizia a fost salutată cu mult entuziasm de ecologiști, aceasta fiind prima interdicție dată de un stat american. Hotărârea a fost anunțată după o întâlnire a cabinetului în cadrul căreia s-a prezentat un studiu care arată că fracturarea hidraulică este asociată cu riscuri semnificative asupra sănătății publice. Îngrijorările se referă la contaminarea apei și poluarea aerului, iar studiul concluzionează că nu există destul dovezi științifice care să susțină siguranța fracturării.

Citește și:

New York interzice fracturarea hidraulică

Chimicalele folosite în fracturarea hidraulică afectează fertilitatea

Studiu: Fracturarea hidraulică are posibile consecințe catastrofale pe termen lung și mediu

spot_img

Ultimele știri