Stația de tratare a apelor uzate de la Glina ar putea fi gata la finalul acestui an, a declarat, luni primarul general al Capitalei, Nicușor Dan. În prezent, apa din canalizare este epurată mecanic 100%, dar biologic doar 75%, ceea ce înseamnă că orașul mai deversează apă murdară în Dâmbovița.
„Apele uzate ale Bucureştiului sunt 7,5 metri cubi pe secundă, în momentul de faţă funcţionează o linie care tratează parţial 5 metri cubi pe secundă. Această instalaţie pe care noi o avem o să trateze zece metri cubi pe secundă. Ea este planificată pentru a putea trata apele uzate ale Bucureştiului până în 2040-2050. Este un proiect finanţat din fonduri europene, din POIM, şi data limită pentru finalizarea acestui proiect este sfârşitul acestui an. În momentul acesta suntem la 90%. Suntem foarte optimişti că vom termina proiectul până la sfârşitul anului. Partea de incinerator este deja finalizată şi este în partea de teste (…) la sfârşitul acestui an noi sperăm ca toate apele uzate care ies din Bucureşti să fie tratate prin această staţie şi Bucureştiul, pentru România, să îşi îndeplinească sarcina pe care şi-a luat-o faţă de Comisia Europeană”, a declarat luni, Nicușor Dan, citat de Agerpres.
>