Statele Unite si Europa, la masa de poker de la Bali

Reprezentanti din peste 180 de tari se intalnesc la Bali intre 3 si 14 decembrie la Bali, Indonezia, pentru a bune bazele negocierilor unui viitor acord post-Kyoto, care expira in 2012, informeaza WBCSD.
Iata principalii jucatori:

Statele Unite

Profil:
SUA sunt cel mai mare consumator de combustibili fosili, fiind natiunea raspunzatoare pentru un sfert din totalul emisiilor de gaze cu efect de sera la nivel mondia,l desi exista unele estimari ca aceasta pozitie ar apartine acum Chinei. Presedintele Bush a respins Protocolul de la Kyoto motivandu-si decizia prin costurile ridicate si nemultumirea ca tari in curs de dezvoltare precum China nu sunt supuse unor reguli stricte de reducere a emisiilor.

Strategie:
Imaginea presedintelui Bush este putin credibila mai ales in sectorul climatic. In plus fata de presiunile interne crescute, presedintele american si-a pierdut in urma cu o saptamana, ca urmare a alegerilor electorale din Australia, principalul aliat anti-Kyoto, primul ministru John Howard.

Modul in care presedintele american abordeaza problema schimbarilor climatice a starnit nemultumirea tuturor tarilor care vor da mai multa atentie unei delegatiii americane "alternative" la Bali. Aceasta delegatie este formata din senatori si persoane publice, care este dispusa sa elimine strategia climatica a lui Bush dupa ce acesta paraseste postul in ianuarie in 2009.

UE

Profil:
Europa a salvat Protocolul de la Kyoto dupa refuzul lui Bush de a-l ratifica. In ciuda acestui lucru, mai multe tari europene sunt in urma obiectivelor stabilite pentru 2012.

Strategie:
Pana in 2050, UE isi propune sa ajunga la un nivel al emisiilor similar cu cel din 1990 si a anuntat o reducere unilaterala de 20% pana in 2020 a emisiilor din UE fata de nivelul din 1990. UE este dispusa sa creasca acest nivel pana la 30% daca celelalte tari industrializate iau masuri asemanatoare. Aceasta oferta nu a primit insa niciun raspuns din partea uneor state dezvoltate ca Japonia si Canada.

UE se asteapta ca, in perioada post Kyoto, doar tarile dezvoltate sa fie supuse unor limitari stricte ale emisiilor de gaze cu efect de sera. De asemenea, Europa este dispusa sa sustina acordarea unui ajutor pentru tarile in curs de dezvoltare, vulnerabile in fata schimbarilor climatice.

Tarile in curs de dezvoltare

Profil:
Un bloc divers care cuprinde cele mai sarace tari din lume, dar si state ca India si China care vor domina in viitor problema carbonului.

Strategie:
Aceste tari fac tot posibilul sa nu fie incluse in limitarea stricta a emisiilor. Principalul lor argument este ca tarile dezvoltate sunt responsabile pentru incalzirea globala iar impunerea unor astfel de reduceri le va periclita iesirea din saracie. Pe de alta parte, constiinta sociala a incalzirii globale este in continua crestere. China face deja pasi importanti in reducerea emisiilor la nivel national si pentru incurajarea energiilor regenerabile.

Tarile in curs de dezvoltare se asteapta de la acordul post-Kyoto la facilitarea unui transfer al tehnologiilor curate si la furnizarea sprijinului financiar necesar adaptarii in fata schimbarilor climatic.

spot_img

Ultimele știri