Guvernul României va pune la bătaie 60 de milioane de euro pentru sprijinirea fermierilor care doresc să implementeze soluții sustenabile în agricultură. Printr-un împrumut acordat de Banca Mondială, Ministerul Mediului va lansa Schema de Granturi „Sprijin pentru investiții de mediu în ferme model cu rol demonstrativ”, destinată modernizării fermelor și aplicării unor metode care contribuie la reducerea poluării.
Fermele care vor primi finanțare vor deveni ferme-model care aplică tehnologii avansate pentru protecția mediului și reducerea impactului poluării asupra solului, apei și aerului. Aceste ferme vor funcționa și ca centre de informare pentru alți fermieri, având rolul de a demonstra eficiența noilor practici.
Programul este parte a unui proiect mai amplu, numit Prevenirea și Reducerea Poluării din Spațiul Rural în România (RAPID), prin care autoritățile vor să sprijine fermierii în adoptarea metodelor agricole sustenabile și în respectarea standardelor de protecție a mediului impuse la nivel european.
Cine poate beneficia de finanțare și ce investiții sunt eligibile?
Pentru a obține banii, fermierii trebuie să fi avut activitate agricolă de cel puțin un an și să fi depus o cerere de plată la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) în 2024. Sunt eligibile IMM-urile care desfășoară activități agricole, fie ca PFA, cooperative agricole sau alte forme de asociere.
Granturile sunt acordate pentru investiții pentru reducerea poluării și modernizarea fermelor. Banii pot fi folosiți pentru achiziția de echipamente agricole, modernizarea clădirilor existente, implementarea unor sisteme de reducere a emisiilor de poluanți și aplicarea unor metode prin care să se reducă utilizarea îngrășămintelor chimice și antibioticelor în creșterea animalelor.
Fermierii pot depune proiecte care să vizeze unul dintre cele trei domenii principale:
- Reducerea poluării cu nitrați și amoniac – prin tehnologii care îmbunătățesc gestionarea îngrășămintelor și reduc emisiile de amoniac;
- Utilizarea durabilă a produselor de protecție a plantelor – prin metode care reduc impactul pesticidelor asupra mediului;
- Reducerea utilizării de antimicrobiene – prin măsuri care limitează administrarea antibioticelor în creșterea animalelor.

Cum se acordă finanțarea?
Procesul de selecție este competitiv, iar proiectele trebuie să obțină un punctaj minim pentru a fi acceptate.
Granturile pot acoperi până la 90% din costurile eligibile, dar nu pot depăși 200.000 de euro per fermă.
Fondurile disponibile sunt împărțite astfel:
- 5,5 milioane de euro pentru reducerea poluării cu nitrați și amoniac,
- 4,5 milioane de euro pentru utilizarea sustenabilă a pesticidelor,
- 1 milion de euro pentru reducerea utilizării antibioticelor în agricultură.
Un criteriu important este ca cel puțin 35% dintre fermele finanțate să fie gestionate de femei.
Pentru proiectele mai mari de 20.000 de euro, fermierii trebuie să depună un plan de afaceri, iar pentru cele mai mici, un memoriu justificativ.
Ce obligații au fermele care primesc finanțare?
Ferme-model au obligația să participe la activități de informare și să împărtășească cunoștințele acumulate cu alți fermieri. Ele vor fi incluse în campania națională de promovare a agriculturii sustenabile și vor fi monitorizate timp de cinci ani după finalizarea investiției pentru a se asigura că respectă obiectivele pentru care au primit finanțare.
De asemenea, beneficiarii trebuie să permită accesul altor fermieri interesați să vadă cum funcționează noile tehnologii și să ofere explicații despre avantajele metodelor utilizate.
Unde se pot depune cererile și care sunt termenele?
Cererile de finanțare se vor depune online pe platforma oficială a programului, apanoastra.ro. Acolo sunt disponibile informații detaliate despre criteriile de eligibilitate, termenele limită și documentația necesară. Fermierii pot găsi și secțiunea Helpdesk Tehnic, unde pot primi asistență pentru completarea cererilor.
Prin acest program, România face un pas important spre o agricultură mai curată și mai sustenabilă, oferindu-le fermierilor resursele necesare pentru a se adapta la cerințele de mediu și pentru a deveni exemple de bune practici în sectorul agricol.
#FermeSustenabile #GranturiAgricultură #InvestițiiVerzi #AgriculturăDurabilă #FonduriEuropene #EcoFarming #ModernizareFermă #ReducereaPoluării #SprijinPentruFermieri #DezvoltareRurală
CITEȘTE ȘI:
Viziunea Comisiei Europene pentru agricultură: promisiuni mari, detalii vagi