Speciile amenintate devin pradator si prada

Expertii chinezi in conservarea animalelor se confrunta cu o mare dilema pe masura ce condorii si caprioarele, ambele pe cale disparitie, au format un neprevazut lant trofic intr-o rezervatie din provincia Hebei din nordul Chinei, informeaza agentia de presa Xinhua.

Peste 100 de caprioare tinere au fost devorate de condori in aceasta primavara, potrivit lui Zhou Changhong de la Rezervatia Luanhe River. „Numarul pasarilor rapitoare creste si ameninta sa omoare animale mari precum elanii din rezervatie”, a aratat Zhou.

Rezervatia, care se intinde pe o suprafata de peste 50.634 de hectare, este habitatul a peste 600 de caprioare si 10 elani care au fost relocati din regiuni mai indepartate de Beijing. Ambele animale se numara printre cele mai periclitate specii din China. Insa pradatorul, condorul, se afla pe locul al doilea in lista animalelor ce trebuie conservate.

„Lungimea aripii unui condor adult depaseste doi metri si nici chiar agentii de paza nu reusesc sa alunge aceste pasari”, a declarat Zhou, adaugand ca administratia rezervatiei nu poate decat sa organizeze mai multe patrule in speranta impiedicarii condorilor din omorarea caprioarelor.

Foto: cheesecake-photoblog.org

spot_img

Ultimele știri