Managerii de CSR din România sunt cei mai optimiști când vine vorba despre impactul sectorului de responsabilitate socială, comparativ cei din alte 9 țări ale Europei Centrale. Este una dintre concluziile unui studiu de CSR publicat recent de compania Deloitte. Aflați ce anume a determinat acest optimism și cum cred practicienii CSR că va evolua CSR-ul în viitor.
Compania de consultanță financiară Deloitte a anunțat ieri rezultatele unui studiu despre percepția managerilor de CSR asupra domeniului în care activează. Pentru realizarea acestuia, au intervievat 179 de practicieni din 10 țări ale Europei Centrale. Este vorba despre Bulgaria, Cehia, Ungaria, Kosovo, Letonia, Lituania, Romania, Serbia, Slovacia și Slovenia.
84% dintre cei chestionați au declarat că mediul de afaceri a contribuit în mod semnificativ la rezolvarea problemelor sociale din țările lor. Reprezentanții din România au fost printre cei mai „generoși”: 92% cred că afacerile au avut un impact benefic.
Printre domeniile în care aceștia cred că s-a investit cel mai mult, se numără: protejarea mediului, educație și combaterea șomajului, prin crearea unor noi locuri de muncă. Totuși, cei mai mulți au considerat că este în continuare nevoie de investiții în aceste domenii, dar și în combaterea corupției.
Majoritatea respondenților cred că mediul de business se va schimba în viitor, iar această schimbare schimbare va fi influențată de presiunea consumatorilor, care vor cere din ce în ce mai mult produse și servicii responsabile social.
Ce obstacole, instrumente și beneficii are CSR-ul
Conform studiului, cele mai mari obstacole pe care managerii de CSR din companii cred că vor fi nevoiți să le depășească în viitor sunt: percepția greșită asupra CSR-ului (care este încă văzut ca o formă de sponsorizare), lipsa stimulentelor din partea autorităților (sesizată mai ales în Ungaria, Slovacia și Serbia), dar și reticența managementului de a investi în inițiative de CSR (problemă mai frecventă în Cehia, Ungaria și Slovacia).
În opinia respondenților, cele mai utile instrumente pentru implementarea eficientă a strategiilor de CSR sunt: implicarea angajaților în programe de voluntariat, dialogul cu stakeholderii și desfășurarea de proiecte sociale sau de protejarea a mediului. Încurajarea investițiilor responsabile din punct de vedere social și cooperarea inter-sectorială sunt măsuri pe care managerii de CSR ar vrea să le promoveze.
În ceea ce privește beneficiile practicilor de CSR, respondenții au identificat atât avantaje interne, cât și externe. În interiorul companiei, cei mai mulți cred că CSR-ul determină o mai mare implicare a angajaților și o mai bună conștientizare a aspectelor etice. Pe plan extern, îmbunătățirea reputației și recunoașterea brandului ca unul responsabil din punct de vedere social sunt cele mai des amintite beneficii.
Studiul Deliotte arată că doar puțin peste jumătate dintre managerii de CSR măsoară impactul inițiativelor desfășurate. Managerii din Serbia, Slovacia și Bulgaria sunt cei mai activi în măsurare, pe când cei din Cehia sunt cei mai puțin interesați de acest aspect. Deși mai puțin relevantă, monitorizarea media este cea mai populară metodă de evaluare.