Economii anuale de până la 4,2 milioane euro pentru Sonae Sierra prin reducerea consumului de energie electrică

Sonae Sierra, dezvoltator şi operator de centre comerciale, care deține în România proiectul River Mall, Râmnicul-Vâlcea, și ParkLake, București, a fost nominalizat la EU Sustainable Energy Awards, în categoria Business, pentru inițiativa The Bright Project. Aceasta este în fapt strategia prin care Sonae Sierra a reușit să îmbunătățească eficiența energetică în cele 28 de centre comerciale proprii, prin identificarea a 218 de soluții menite să optimizeze consumul de energie. Elsa Monteiro, Head of Sustainability and Corporate Communication, a vorbit în interviul acordat Green Report despre rezultatele obținute până în prezent și așteptările finale ale proiectului, dar și despre modul cum soluțiile identificate ajută afacerile chiriașilor.

Sonae Sierra
Elsa Monteiro, Head of Sustainability and Corporate Communication

Când a fost lansat The Bright Project și care a fost motivul care a stat la baza acestuia?

Proiectul Bright este un program inovativ de eficiență energetică elaborat în 2012 de către Sonae Sierra, cu scopul de a reduce cheltuielile cu energia și de a îmbunătăți amprenta de carbon. Având în vedere că nu există un singur instrument de analiză comparativă care să ofere soluția optimă necesară Sonae Sierra, echipa noastră specializată și-a dezvoltat propriile soluții.

Bright cuprinde mai multe domenii de acțiune: modelarea consumului optim pentru fiecare clădire și analizarea profilului de consum, identificarea și implementarea măsurilor de optimizare, monitorizarea continuă a consumului și implementarea soluțiilor de management pentru a permite menținerea performanței energetice a clădirii la un nivel optim.

Ce rezultate a obținut Sonae Sierra până în prezent și care sunt așteptările finale?

În general, Sonae Sierra a reușit în cadrul proioectului să îmbunătățească eficiența energetică a centrelor sale comerciale, prin identificarea a 218 de măsuri pentru optimizarea utilizării energiei la 28 de centre comerciale, dintre care 182 au fost deja implementate, cu o perioadă de amortizare medie mai mică de un an, și 36 sunt în curs de desfășurare.

Rezultatele sunt semnificative. Numai în 2016 am reușit să reducem cu 12% consumul total de energie al centrelor comerciale Sonae Sierra, ceea ce implică economii de 2,7 milioane de euro. Compania se așteaptă să economisească până la 4,2 milioane de euro pe an, ceea ce reprezintă 40% din amprenta sa de carbon.

Care sunt cele mai bune măsuri de eficiență energetică identificate?

Le Terrazze din Italia oferă un caz în acest sens. După aplicarea analizei Bright, s-a constatat că centrul comercial consumă mai multă energie în practică decât ar trebui în teorie. S-a constatat că economiile de energie ar putea fi realizate prin reglarea pompelor de condensare, a turnurilor de răcire și a unor acoperișuri.

Colaborând cu echipa de centre comerciale și cu furnizorul de servicii de întreținere, am venit cu o serie de inițiative: reducerea presiunii pompei de condensare și reglarea programului; ajustarea acoperișurilor care erau în funcțiune atunci când spațiile comerciale nu erau deschise publicului; stabilirea unui contract de întreținere mai bun pentru sistemul de management al clădirii; curățarea schimbătoarelor de căldură, procedeu mecanic realizat pentru reducerea consumului de energie și pentru evitarea supraîncălzirii; reducerea intensității energetice în parcări și centrul comercial pe timpul perioadelor de curățare.

Printr-o serie de măsuri de gestionare și introducere unor surse de răcire gratuite, Le Terrazze a reușit să identifice surse de economii potențiale în valoare de 163.000 de euro, echivalentul a 27% din factura anuală a centrului comercial pentru enegiaiei electrice. În plus, am adoptat o strategie de răcire gratuită pentru a echilibra consumul de energie în timpul iernii. Acest lucru necesită o temperatură bună atât în ​​interiorul magazinelor, cât și în zonele comune, în ciuda diferitelor cerințe termice. În urma acestei măsuri, am reușit să economisim încă 37.000 de euro în costurile energiei electrice și 9.600 de euro în costurile de gaze naturale în timpul iernii 2014/2015, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent.

Cu toate acestea, prin utilizarea instrumentelor de modelare a luminii și angajării echipelor și a contractorilor din centrele comerciale, este posibil să se identifice și să se producă o economie semnificativă de energie cu cost redus sau fără investiții. În 2015, nevoile de răcire de vară au fost cu 40% mai mari față de anul precedent, însă Le Terrazze a reușit să-și reducă consumul de energie electrică cu 10%.

Care este valoarea investițiilor în proiectul Bright?

Investiția în proiect în sine se bazează pe capitalul uman, iar aceasta constă folosirea cunoștințelor acumulate de către echipa Sonae Sierra. Ca investiție de capital, începând din 2013, s-au investit 2,4 milioane de euro, cu o reducere a consumului de energie de aproximativ 12% și economii de 2,7 milioane de euro, doar în 2016.

După implementarea tuturor îmbunătățirilor, Sonae Sierra va putea economisii anual energiei electrică în valoare de până la 4,2 milioane de euro, ceea ce reprezintă 40% din amprenta de carbon a companiei.

Care este impactul acestui tip de investiție asupra chiriașilor și vizitatorilor?

Impactul principal îl are asupra chiriașilor cu care avem contact direct și proiecte de zi cu zi. În ceea ce privește vizitatorii, impactul este mai degrabă concentrat pe garantarea conștientizării, siguranței și confortului de-a lungul vizitei.

În calitate de companie, ne uităm la chiriașii noștri ca parteneri strategici. Performanțele financiare ale acestora influențează în mod direct performanța proprie a afacerii prin rate de ocupare și venituri din chirii. După ce a identificat utilitățile ca un cost material pentru chiriași, Sonae Sierra a decis să aplice propria experiență în măsurarea, analizarea și reducerea consumului de apă în centrele comerciale pentru a dezvolta măsuri eficiente energetic.

Este în interesul nostru să sprijinim chiriașii să-și maximizeze veniturile, să-și reducă costurile și să-și susțină afacerile pe termen lung. Este important ca Sonae Sierra să sprijine chiriașii în înțelegerea și luarea de măsuri pentru a reduce impactul propriu asupra mediului și costurile aferente.

Cât de interesată este compania să dețină proiecte echipate cu panouri fotovoltaice sau panouri solare?

Avem mai multe investiții existente în panouri fotovoltaice pentru o perioadă lungă de timp, dar totul depinde de specificul țării și de centrul comercial. De exemplu, centrul comercial Loop5 din Weiterstadt, Germania, a instalat pe acoperiș, încă din primul an de funcționare (2011 – n.r.), 2.838 de celule solare pe o suprafață de 3.400 de metri pătrați. Instalația fotovoltaică produce anual 600.000 kilowați de energie electrică care sunt injectați în rețea ca și energie regenerabilă.

Un sistem de măsurare a energiei conectat la sistemul de gestionare al clădirii, care asigură monitorizarea și controlul eficient al consumului de energie, precum sistemul HVAC și sistemul de iluminare, ceea ce face posibilă utilizarea doar a cantității de energie necesară în timpul funcționării.

În plus, LOOP5 a implementat alte acțiuni menite să reducă emisiile legate de accesul vizitatorilor. În parcarea auto sunt opt locuri pentru automobile electrice deservite de o stație de încărcare cu energie din surse regenerabile. Pe de altă parte, pentru a susține călătoriile cu mijloace de transport alternative, LOOP5 și-a extins stațiile de parcare pentru biciclete, îmbunătățind astfel angajamentul său pentru promovarea mijloace alternative și durabile de transport.

Care este procentul de energia regenerabilă pe care Sierra o utilizează în proiectele sale?

Analizăm viabilitatea de a instala sisteme de generare a energiei regenerabile la fața locului, cu accent pe sistemele fotovoltaice. Dar ținând cont de limitările din spațiu, prioritatea noastră este aceea de a procura energia regenerabilă din rețea. Per ansamblu, avem 29 de centre (67% din portofoliu) care au contracte cu furnizorii de energie electrică din surse regenerabile, iar unul instalat un sistem de energie regenerabilă pentru producerea de energie termică sau electrică pe amplasament.

Pe piața iberică, de exemplu, 100% din energia furnizată centrelor noastre este regenerabilă, cu o amprentă de carbon de 0%. Pe alte piețe, acordăm întotdeauna prioritate furnizorilor de energie care asigură cea mai mare cantitate in surse regenerabile, ceea ce înseamnă că, dacă nu 100%, majoritatea furnizorilor noștri ar trebui să aibă cea mai mare ofertă de energie electrică din surse regenerabile pe piața în care se găsesc centrele.

Care este stadiul actual pentru centrele comerciale din România?

Folosim deja experiența noastră Bright în Parklake prin modul în care am conceput și am comandat măsurarea energiei și sistemul de management al clădirii. Acest lucru ne va permite să monitorizăm utilizarea energetică a clădirii și să o pregătim pentru o mai bună evaluare comparativă, permițând identificarea cu ușurință a eventualelor ineficiențe și luarea de măsuri pentru îmbunătățirea eficienței energetice.

În prezent, am analizat 71 de măsurători din magazine (reprezentând 27% din total) și am observat 32 de oportunități de îmbunătățire, rezolvate în prezent. De asemenea, am analizat 129 de măsurători privind serviciile și am văzut 36 de oportunități de îmbunătățire, rezolvate în prezent.

Revizuirea și reglarea se efectuează pentru toate contoarele deoarece sunt legate de un sistem BMS (Building Management System), astfel încât putem previzualiza orice întrerupere și  îmbunătăți în mod continuu și rapid toate măsurile de eficiență energetică.

Toate aceste proiecte fac parte din proiectul Bright?

În România am oferit chiriașilor o imagine de ansamblu asupra modului în care unitățile sau brandul lor sunt performante în ceea ce privește energia și apa, comparându-le cu alte magazine și/sau branduri similare cu practicile standard. Mai mult, i-am asistat în stabilirea obiectivelor de reducere a consumului de energie și de apă, realizarea reducerilor corespunzătoare a costurilor și furnizarea de recomandări privind măsurile de bună practică cu nivel scăzut sau fără costuri care pot fi introduse în unitățile lor de comerț cu amănuntul.

Care sunt planurile viitoare pentru Sonae Sierra?

În prezent, ne concentrăm pe optimizarea Parklake după primul an de funcționare. În afară de aceasta, ne uităm să extindem furnizarea de servicii către terți și există și alte câteva noi oportunități de proiecte pe care le analizăm, dar nimic definitiv pentru moment.

spot_img

Ultimele știri