SLOW FOOD- TERRA MADRE: Producatorii de fibre textile naturale declara razboi acrilicului

Reteaua producatorilor artizanali de fibre textile naturale se va fonda in urma reuniunii Terra Madre de la Torino, transmite corespondentul Green Report la Torino, Raul Cazan. Scopul retelei este de a promova fibrele naturale si producatorii lor si de a ridica gradul de constientizare in randul consumatorilor privind importanta acestora pentru sanatate, economie si mediul inconjurator.

"Gustul nu e doar o problema legata de mancare dar si de modul in care te imbraci, iar conceptul de calitate Slow Food – bun, curat si just – se aplica intru totul si in cazul hainelor", a declarat pentru Green Report, Elena Schneider, reprezentanta a producatorilor de fibre textile de la Terra Madre.

Fibrele naturale sunt obtinute numai din surse naturale, de cele mai multe ori sunt culese si procesate. Ele sunt clasificate conform originii lor: animale, vegetale ori minerale.

Fibrele chimice de doua tipuri: artificiale, obtinute din manipularea chimica a unui produs natural sau sintetice, din procese chimice care folosesc petrolul, carbonul sau hidrogenul in diferite componente. Impactul lor asupra mediului, dat fiind tratamentul chimic excesiv sau cu substante periculoase, este incomparabil mai mare decat cel al fibrelor naturale, acesta fiind minim, generat eventual de pascutul excesiv sau monocultura, in cazul fibrelor vegetale, explica reprezentantul.

Problema care se ridica este una legata de obiceiurile de consum neecologic. Inca din anii ’70 fibrele artificiale si sintetice au depasit in cantitate consumul de fibre naturale, pana si pe cel de bumbac, cea mai raspandita fibra naturala. Producatorii de fibre naturale sufera de pe urma cresterii constante a productiei de fibre sintetice.

Printre productiile de fibre naturale animale prezente la Terra Madre se numara lana (Australia, Noua Zeelanda, Argentina, Africa de Sud, Kenya), casmirul (China, Iran, Mongolia), mohairul (Africa de Sud), alpaca (Peru, Italia), vicuna (Argentina, Peru), guanaco (Argentina), lana de llama (Bolivia, Argentina), matasea (China, India). Fibrele vegetale cele mai apreciate sunt bumbacul (Brazilia, Egipt, India, Peru), inul (Franta, India, Italia), canepa, iuta si sisalul brazilian.

Terra Madre este organizat din doi in doi ani in orasul Torino de catre Ministerul Italian pentru Politici Agricole si Forestiere, Ministerul de Externe, Regiunea Piemont, Municipalitatea orasului Torino, fundatia Slow Food si societatea Coldiretti in scopul de a intari legaturile intre comunitatile gastronomice din lume.

Intalnirile si conferintele de la Terra Madre sunt intitulate Atelierele Pamantului si gazduiesc profesori universitari, tarani producatori, companii agricole si de distributie alimentara, tineri, ecoactivisti, oameni politici, artisti ori antreprenori din domeniul productiei hranei. In cadrul evenimentului se expun, cu vanzare, produse ale comunitatilor locale din peste 100 de tari. Producatorii acestor bunatati sunt numiti ’prezidii’ si reprezinta o anumita regiune geografica ori localitate cu specific culinar de importanta extraordinara

spot_img

Ultimele știri