Sistemul Coca-Cola România, printre finaliștii Award for Corporate Excellence 2013

Sistemul Coca-Cola România a primit, în premieră pentru țara noastră, recunoașterea Ambasadei Statelor Unite ale Americii drept unul dintre finaliștii aleși de Secretarul de Stat al SUA pentru Award for Corporate Excellence (ACE) 2013. ACE premiază companiile cu cel mai mare grad de implicare în activități de responsabilitate socială, precum și contribuția acestora la întreaga evoluție și dezvoltare a economiei locale în care operează.

Nominalizat printre cei 12 finaliști din întreaga lume, Sistemul Coca-Cola România a fost recunoscut pentru eforturile sale integrate în zona de CSR, printre care se numără colaborarea cu lanțul de supermarket-uri Mega Image și Asociația Green Revolution pentru educarea copiilor cu privire la protecția mediului înconjurător, în cadrul proiectului Green Bee, proiectul „Adoptă un râu, de la izvoare până la vărsare”, precum și parteneriatul dezvoltat cu alte 11 companii din industria băuturilor, pentru înființarea organizației non-profit Eco-Rom Ambalaje, în 2003.

Stephane Batoux, Director General al Coca-Cola HBC România & Moldova

Toate proiectele menționate în nominalizare au fost foarte aproape de noi și au presupus investiții semnificative, nu doar financiare, ci și din perspectiva resurselor umane implicate. În viitor, angajamentul de CSR al Sistemului Coca-Cola în comunitățile în care operăm va rămâne o prioritate, așa cum a fost și până acum”, a declarat Stephane Batoux, Director General al Coca-Cola HBC România & Moldova.

Rezultatele proiectelor sunt reprezentate de cei peste 8.000 de voluntari care au contribuit la demararea programului în cadrul unei mobilizări masive de curățare a albiilor de râu, alături de zecile de comunități locale informate cu privire la conservarea apelor și a pădurilor. În cadrul proiectului, au fost plantați peste 60.000 de copaci și au fost colectate peste 70 de tone de deșeuri.

În plus, aproximativ 20.000 de copii din 67 de școli partenere au „zburat” cu nava spațială Green Bee, în timpul celor 6.304 ore de zbor.

Raluca Fișer, Președintele Asociației Green Revolution

Ne bucură recunoașterea proiectului Green Bee ca mijloc de educație a copiilor cu privire la protecția mediului înconjurător, cât și succesul pe care l-a avut includerea sa în programele de CSR ale Coca-Cola România, care a fost aleasă, de către Ambasada SUA, drept unul dintre finaliștii pentru Award for Corporate Excellence (ACE) 2013. Pe nava Green Bee, proiect de implicare și conștientizare ecologică a micilor membri ai comunitătii urbane, au urcat până acum peste 21.000 de cadeți care au avut de îndeplinit sarcini exacte și au luat parte activ la încercarea virtuală de a salva planeta. Sperăm, ca și pe viitor,  angajamentul de CSR al Sistemului Coca-Cola în comunitățile în care operează să rămână o prioritate, așa cum a fost și până acum”, a declarat Raluca Fișer, Președintele Asociației Green Revolution.

Award for Corporate Excellence al Secretarului de Stat al Statelor Unite a fost creat de Departamentul de Stat în 1999, pentru a oferi recunoaștere companiilor americane care sunt lideri în activități de responsabilitate socială și care contribuie la întreaga evoluție și dezvoltare a economiei locale în care operează.

Petre Şandru, Market Operations Director al Coca-Cola România & Moldova

Programele de CSR au fost întotdeauna parte din strategia noastră de afaceri, întrucât ne-am luat angajamentul să fim un membru de încredere al comunităților din care facem parte. De-a lungul anilor, am investit constant în dezvoltarea de soluții durabile pentru a proteja mediul înconjurător și resursele naturale, iar această recunoaștere ne motivează să ne continuăm eforturile în zona de CSR”, a declarat Petre Şandru, Market Operations Director al Coca-Cola România & Moldova.

Premiul anual este parte din angajamentul Departamentului de Stat de a promova responsabilitatea socială în cadrul marilor companii, inovația, practicile exemplare și valorile democratice, în întreaga lume.

Duane Butcher, U.S. Chargé d’Affaires

De când și-a început activitatea în România în anul 1991, Coca-Cola a fost un lider al activităților de responsabilitate socială corporativă. Pe lângă eforturile apreciabile de colaborare cu ONG-urile partenere, Coca-Cola susține, de asemenea, propria sa „zi de voluntariat”, prin care orice angajat poate cere o zi liberă pe an pentru a acționa ca voluntar în cadrul unui ONG la alegere. Pe parcursul anului trecut, angajații companiei au fost recunoscuți pentru voluntariatul în cadrul ONG-urilor sau organizațiilor de caritate care ajută copiii cu dizabilități sau promovează programe de educație pentru tineri și cauze de mediu. Astăzi, când felicităm Coca-Cola pentru rezultatele sale extraordinare, adresăm provocarea și altor companii americane care operează în România să își extindă, de asemenea, programele de responsabilitate socială corporativă”, a declarat Duane Butcher, U.S. Chargé d’Affaires.

În 2013, 42 de țări au fost nominalizate pentru Award for Corporate Excellence, dintre care doar 12 au ajuns pe lista finaliștilor. La nivel global, aceasta este cea de-a doua recunoaștere a programelor de CSR dezvoltate de Coca-Cola, după cea primită de Coca-Cola Egipt, în 2002.

spot_img

Ultimele știri