Șeful Poliției Municipiului Sibiu, Cristian Negru, a anunțat, luni seară, într-o declarație de presă susținută la sediul Inspectoratului General al Poliției Române, retragerea din funcție și faptul că se pune la dispoziția organelor de anchetă, ca urmare a scandalului împușcării ursului care a ajuns pe străzile din Sibiu, informează Agerpres.
Doresc să clarific toate aspectele și mă retrag de la conducerea Poliției Municipiului Sibiu, mă pun la dispoziția organelor de anchetă. Fac acest lucru din două motive: unul pentru a exclude orice dubiu referitor la intervenția mea în cadrul anchetei penale din poziția pe care o dețin în prezent, iar al doilea motiv, care este foarte important, iau această decizie în contexul amenințărilor pe care le primesc în ultimele 12 ore, amenințări la adresa familiei, la adresa soției și la adresa copiilor. Am primit un telefon anonim pe telefonul de serviciul în care mi se spunea că o să mi se răpească copiii și o să fie supuși la același tratament cum a fost tratat animalul”, a spus comisarul Cristian Negru.
Ofițerul a anunțat faptul că își asumă responsabilitatea deciziei de a împușca ursul dat fiind pericolul pe care îl reprezenta acesta, dar nu și o vinovăție.