Valoarea investitiilor straine anuntate in primele sase luni ale acestui an se ridica la 1,4 miliarde de euro, a anuntat astazi Sorin Vasilescu, director in cadrul Centrului Roman pentru Comert si Investitii Straine (CRCIS). Anuntul a fost facut la lansarea raportului mondial de investitii 2010 subintitulat “Investitii verzi” de catre Organizatia Natiunilor Unite (ONU).
Cele mai importante dintre proiectele anuntate de investitorii straini in Romania vizeaza sectorul energetic si cel industrial. “Exista proiecte in domeniul energiei regenerabile printre care o fabrica de panouri fotovoltaice ce va insemna o investitie de 100 de milioane de euro. Exista, de asemenea, proiecte si in constructii, domeniu in care un investitor chinez doreste sa investeasca 15 milioane de euro intr-o fabrica de caramizi ecologice”, a declarat Sorin Vasilescu.
Potrivit reprezentantilor mediului de afaceri, majoritatea investitiilor verzi au fost realizate de companiile multinationale, cele mai multe dintre acestea avand obiective clare de reducere a amprentei de carbon si de eficientizare a consumului energetic. Potrivit Oanei Dicu, specialist in probleme de mediu la Holcim, investitiile companiilor ar trebui sa se indrepte in aceasta perioada spre masuri de eficientizare a productiei si spre crearea de bunuri si servicii care contribuie la reducerea amprentei de carbon. Reprezentanta Holcim a atras, insa, atentia asupra pericolului de relocare a investitiilor in tari cu fiscalitate mai redusa si cu mai putine restrictii impuse de legislatia de mediu.
Investitii mai mici in 2010
“Romania s-a incadrat in tendinta generala si desi intervalul 2006-2008 a fost o perioada de varf in ceea ce priveste investitiile straine, in ultimii doi ani valoarea acestora s-a injumatatit, ajungand la aproximativ 4,6 miliarde de euro. In 2010, situatia economica nu a fost asa favorabila investitiilor, iar estimarile noastre nu sunt optimiste si credem ca nivelul de anul trecut nu va mai fi atins”, a declarat Doina Ciomag, director executiv al Consiliului Investitorilor Straini din Romania.
Ea a apreciat ca desi estimarile initiale pentru anul 2010 aratau o crestere usoara, Romania este in recesiune si nu va inregistra crestere economica. Cu toate acestea, Romania a fost o destinatie preferata de investitori fiind depasita doar de Polonia. Potrivit directorului CRCIS, tara noastra se afla printre primele 25 de tari in ceea ce priveste increderea manifestata de investitorii straini si reprezinta destinatia preferata datorita pozitionarii geostrategice, a facilitatilor legislative si a nivelului de salarizare relativ redus fata de celelalte state din regiune.
Tinta de 2°C costa 340 miliarde de euro/an
Potrivit raportului lansat de ONU, pentru anii 2010-2015, estimarile indica faptul ca, pentru a reduce emisiile de GES la nivelul necesar atingerii tintei de 2°C (dupa cum este precizat in Acordul de la Copenhaga), sunt necesare 340 miliarde de euro pe an reprezentand investitii globale suplimentare. Pentru anului 2030, estimarile sunt chiar mai mari, ajungand pana la aproximativ 930 de miliarde de euro pe an.
Toate studiile accentueaza importanta contributiilor financiare ale sectorului privat in a face economiile din intreaga lume mai atente la schimbarile climatice, in special in lumina deficitelor fiscale publice imense existente in toata lumea, se mai arata in document. Pentru a combate schimbarile climatice, politicile de reducere a carbonului trebuie sa fie incorporate in strategiile nationale economice in dezvoltare.
SUA si China, destinatiile investitorilor in 2009
Datele ”Raportului Mondial al Investitiilor 2010” arata ca in 2009, China a urcat pe locul al doilea in topul celor mai mari tari de destinatie ale investitiilor straine directe, dupa Statele Unite. Jumatate din primele sase destinatii ale investitiilor sunt in prezent tari in curs de dezvoltare sau cu economii in tranzitie.
Peste doua treimi din fuziunile si achizitiile transfrontaliere continua sa implice tari dezvoltate, insa ponderea economiilor in dezvoltare si tranzitie ca gazde ale acestor tranzactii a crescut de la 26% in 2007 la 31%, se mai arata in raport. In plus, acest grup a atras mai mult de jumatate din proiectele de tip greenfield din anul 2009. Din perspectiva exportatorilor de capital, Hong Kong (China), China si Federatia Rusa, in aceasta ordine, fac parte din top 20 investitori ai lumii.
Raportul poate fi citit integral pe site-ul Centrului de informare ONU pentru Romania.
Text de Raluca Petrescu