Omenirea mai are la dispoziţie doi ani pentru a lua măsuri în scopul combaterii schimbărilor climatice fără să înfrunte consecinţe dezastruoase, a avertizat luni secretarul general al ONU, Antonio Gutteres, potrivit AFP.
„Schimbările climatice reprezintă problema definitorie a timpului nostru și suntem într-un moment definitoriu. Dacă lucrurile nu o vor lua într-o altă direcţie până în 2020, riscăm (…) consecinţe dezastruoase pentru oameni şi sistemele naturale care ne susţin”, a declarat Antonio Guterres, într-un discurs ţinut la sediul ONU din New York.
Discursul său de la ONU a avut loc cu trei zile înaintea unei reuniuni mondiale pe tema acţiunii climatice, care va reuni la San Francisco mii de politicieni, primari, reprezentanţi al ONG-urilor şi companiilor.
Liderii lumii care au semnat acordul de la Paris privind schimbările climatice în 2015 s-au angajat să adopte o serie de măsuri pentru a limita creșterea temperaturii globale la mai puțin de două grade Celsius și până la 1,5 grade până la sfârșitul secolului.
Dar studiile recente arată că lumea nu este pe drumul cel bun și că este probabil să fie nu atingă acea țintă.
Guterres a solicitat o conducere mai puternică din partea politicienilor, oamenilor de afaceri, oamenilor de știință și publicului pentru a „sparge paralizia” și pentru a pune lumea într-un climat prietenos.
„Este imperativ ca societatea civilă – tineri, femei, sectorul privat, comunităţi religioase, ştiinţifice şi mişcări ecologice din toată lumea – să ceară explicaţii liderilor”, a spus secretarul general al Naţiunilor Unite.
Președintele SUA Donald Trump a făcut un pas înapoi în efortul ONU de a acționa împotriva schimbărilor climatice atunci când a anunțat anul trecut că Statele Unite se retrag din acordul de la Paris.
Însă, oficialii ONU se tem că şi alte state i-ar putea urma exemplul, cum ar fi Australia, unul dintre cei mai mari poluatori pe cap de locuitor ai gazului cu efect de seră, care a eliminat din legislaţia naţională planurile de conservare a obiectivelor de reducere a emisiilor de carbon.
„Schimbările climatice acţionează mai repede decât noi”, a subliniat oficialul. „Avem instrumentele cu ajutorul cărora să ne eficientizăm acţiunile, dar ne lipseşte, chiar şi după Acordul de la Paris, autoritatea şi ambiţia pentru a face ceea ce trebuie făcut”, a avertizat acesta.
Anul viitor, la Națiunile Unite va avea loc un summit important privind clima, care va face o evaluare a realizărilor și a eșecurilor acordului de la Paris.