Secretarul de stat în Ministerul Mediului Mircea Fechet a anunțat, în cadrul conferinței „SIATD, primii pași în asigurarea trasabilității deșeurilor de ambalaje”, că rapoartele preliminarii pe anul 2019 de la Administrația Fondului de Mediu (AFM) arată cifre îngrijorătoare, respectiv faptul că sute de mii de tone de ambalaje ar fi fost reciclate fictiv, ceea ce a adus potenţiale prejudicii la bugetul de stat de sute de milioane de lei.
„Actualul sistem ne-a adus și foarte multe probleme. Am discutat și cu colegii de la AFM care închid într-un mod preliminar rapoartele de verificare pentru anul 2019. Vă anunț cu foarte mare îngrijorare că la anul 2019 cifrele AFM-ului sunt absolut îngrijorătoare. Vorbim de sute de mii de tone care sunt raportate ca fiind reciclate, dar care nu se conformă în realitate. Vorbim despre un potențial prejudiciu la bugetul statului de sute de milioane de lei, iar atunci când ne aflăm într-o criză cauzată de pandemia de coronavirus, când deficitul bugetar e unul care poate fi cu greu ţinut în frâu pentru că statul român face nişte cheltuieli pentru care să treacă ţara cu bine peste această criză. Şi când afli că din neferice, într-un sistem care ar fi trebuit să îţi aducă venituri sau să îţi aducă plus valoare din reciclare lucrurile nu se întâmplă aşa cum trebuie, bineînţeles că devine o problemă de îngrijorare”, a spus Mircea Fechet.
Pentru a putea monitoriza şi verifica tranzacţiile cu deşeuri de ambalaje în sistemul răspunderii extinse a producătorului, Administraţia Fondului pentru Mediu a lansat sistemul informatic de asigurare a trasabilităţii deşeurilor (SIATD) pe 15 septembrie.
Noul sistem informatic, a cărui folosire va deveni obligatorie începând cu 1 ianuarie 2021, se utilizează de către organizaţiile care implementează răspunderea extinsă a producătorului (OIREP) şi de către persoanele juridice care gestionează deşeuri de ambalaje ale căror costuri nete şi/sau costuri de colectare/valorificare/sortare/raportare sunt finanţate de către OIREP.
Însă, cu două luni înainte de lansare oficială încă există o mulţime de neclarităţi din partea atât a OIREP-urilor, cât şi a companiilor reciclatoare. Cu toate acestea, oficialul Ministerului Mediului, crede că AFM va reuşi să le remedieze până la finele anului.
„Dincolo de micile chestiuni de natură tehnică pe care sunt convins că AFM-ul le va rezolva foarte rapid, vor trebui să facă traininguri să instruiască pe toată lumea pentru ca la 1 ianuarie să nu existe nicio neclaritate, să nu poată nimeni să spună că vrea să folosească acest sistem dar nu poate pentru că AFM-ul nu l-a învăţat, nu a pus la dispoziţie un manual (…) Voi avea chiar azi o discuţie cu preşedintele AFM pentru a ne asigura că în următoarele două luni va publica suficiente manuale, întrebări şi răspunsuri, clarificări şi tot ce este nevoie”, a declarat Fechet.
SIADT aduce multe noutăţi faţă de sistemul actual şi garanţia că reciclarea se desfăşoară într-un mod transparent şi conform legii. Actorii din piaţă vor fi obligaţi inclusiv la proba existenţei deşeurilor care fac obiectul tranzacţiei: înainte de orice tranzacţie, sistemul obligă la încărcarea în aplicaţie a două fotografii cu încărcătura de deşeuri şi patru fotografii cu mijlocul de transport. Totodată, punctul de încărcare a deşeurilor va fi monitorizat prin GPS, la fel ca în cazul lemnului prin aplicaţia SUMAL.
„Rolul acelor fotografii este de a proba că acele deşeuri chiar există pentru că din nefericie, au existat suficiente situaţii când transportul, sortarea, valorificarea şi reciclarea au fost fictive şi s-au întâmplat doar pe hârtie. Probabil că încărcând o fotografie cu respectivele ambalaje, pe de o parte demonstrează că ele chiar există câtă vreme nu pui o fotografie falsă şi, pe de altă parte, va fi un element de conformare că respectivele ambalajele chiar sunt deşeuri din ambalaje”, a explicat secretarul de stat.
El a explicat că există situaţii când cantităţie pe care AFM-ul le suspectează a fi trecute şi bonificate ca deşeuri de ambalaje, ele de fapt sunt deşeuri reciclabile, dar nu provin din fracţa de ambalaje.
Citeşte şi:
Vlad Birău, Director Achiziții Reciclad`OR: “Eliminarea tuturor neclaritățiilor sau confuziilor privind utilizarea SIADT, prioritate zero pentru întreaga industrie de reciclare”
RoRec a colectat într-o lună aproximativ 500.000 de kg de deșeuri de echipamente electrice și electronice