Seceta din California crește riscul producerii unor cutremure

Seceta severă din statul american California i-a determinat pe fermieri să pompeze și mai multă apă din pânza freatică, ceea ce crește riscul producerii unor seisme în această zonă traversată de falia San Andreas, se tem oamenii de știință, citați de publicația electronică TakePart, informează Mediafax.

Seceta din California a atins proporții epice, fiind afectat aproximativ 60 la sută teritoriul statului. Fermierii sunt obligați astfel să folosească rezervele subterane de apă, în timp ce incendiile devastează nordul și sudul statului.

Spre deosebire de alte state din vest, California nu are legi care să reglementeze pomparea apei din subteran. Ca urmare, în ultimii 150 de ani, locuitorii au pompat aproximativ 160 de kilometri cubi de apă din pânza freatică din Central Valley, nucleul agricol al statului.

Această schimbare sezonieră înseamnă încărcarea și descărcarea litosferei. Pământul se ridică și coboară, iar cutremurele mici par să fie un răspuns la acest lucru”, explică geologul William Hammond, coautor al studiului.

Cu mai puțină apă în pânza freatică, solul din Central Valley se tasează. În unele locuri, pământul se lasă cu 0,3 metri pe an, avariind drumurile și alte infrastructuri și crescând riscul inundațiilor.


spot_img

Ultimele știri