Pădurea virgină Coșava Mică din munții Semenic a fost salvată de la exploatare și este în siguranță pentru următorii 10 ani, a anunțat organizația Agent Green. În acest răgaz obținut organizația va face toate demersurile posibile pentru a include pădurea în Parcul Național Semenic – Izvoarele Nerei și să obțină statutul de patromoniu mondial natural UNESCO.
“Pădurea aceasta care arată așa cum a lăsat-o mama natură dupa ultima era glaciară nu avea până acum absolut niciun statut de protecție și era în pericol maxim de a devein un banal lemn de foc. Săptămâna trecută am primit informația oficială prin care se arată că noul amenajament silvic al Coșavei Mici încadrează această pădure la categoria T.1. Adica nu se poate tăia nici măcar o crenguță din ea în următorii 10 ani cât este valabil amenajamentul”, a spus Gabriel Păun, președintele Agent Green.
Pădurea Coșava Mică aparține statului și este administrată de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva prin Direcția Silvică Reșița, Ocolul Silvic (OS) Nera. Campania Agent Green pentru salvarea Coșavei Mici a început în luna februarie când organizația a aflat că Romsilva a refuzat includerea acesteia pe lista făgetelor virgine nominalizate pentru a deveni patrimoniu mondial natural UNESCO.
Organizația e depus la ministerul mediului fișă tehnică a pădurii și a demarat o petiție pentru salvarea pădurii. Fișa tehnica a fost realizată cu sprijinul echipei de cercetare de la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură (fost ICAS) care a realizat dosarul sit-urilor propuse spre nominalizare pentru a intra în Patrimoniului Mondial UNESCO în cadrul proiectului “Pădurile de fag – patrimoniu natural comun al Europei”
“La începutul campaniei, Coșava Mică măsura 739 hectare. Între timp s-au pierdut 5,5 hectare pentru ca s-a exploatat la marginea nordică a pădurii și s-a tergiversate decizia , dar 733,5 hectare sunt acum în siguranță”, a adăugat Păun.
În perioada 15 – 19 noiembrie, la Vilm – Germania, Agent Green a participat la reuniunea “Beech Forest Network of Europe” alături de 30 de experti din 12 țări, dedicați cercetării și conservării ultimelor păduri virgine de fag din Europa. La inițiativa Agent Green toți participantii au agreat rezoluția compusă din 10 solicitări adresate guvernelor statelor care încă au păduri virgine. Principala solicitare este impunerea unui moratoriu pentru sistarea imediată a exploatărilor forestiere în pădurile virgine până la clarificarea legislației naționale și internaționale.
Harta pădurilor virgine a fost publicată încă din anul 2005 odată cu studiul realizat de Veen Ecology. La acea data au fost identificate 218.000 hectare de păduri virgine în România. Doar aproximativ 20% sunt bine protejate prin lege. 80% sunt în pericol de dispariție deoarce exploatările forestiere sunt mult mai agresive de când firmele de exploatare și procesare a lemnului au luat la cunoștință harta cu pădurile virgine.
“Ministerul Mediului ar fi putut folosi studiul din 2005 pentru a proteja pădurile virgine. Nu a facut-o și de atunci s-au pierdut multe păduri virgine, pentru totdeauna. Nimeni nu știe câte dar pune presiune pe minister să protejeze ce a mai ramas”, a mai spus Păun.
Peste 65% din pădurile virgine ale Europei se găsesc în România. Din suprafața de 210.000 de hectare de păduri virgine și cvasivirgine din România, doar 18% sunt protejate, adică se află în zona de administrare a Regiei Naționale a Pădurilor — Romsilva și a Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice, prin direcția de biodiversitate, cu referire la parcurile și rezervațiile naturale.