Schneider Electric ar putea elaborara metodologia privind Amprenta de Mediu a Produsului, proiect al CE

Schneider Electric a fost desemnat lider al categoriei UPS-uri pentru faza pilot din cadrul procesului de elaborare a metodologiei privind Amprenta de Mediu a Produsului (AMP), derulat de către Comisia Europeană.

În cadrul inițiativei Pieței Unice pentru Produse Ecologice, Comisia Europeană a propus două metode de evaluare a produselor și a performanțelor în materie de mediu ale organizațiilor: Amprenta de Mediu a Produsului (AMP) și Amprenta de Mediu a Organizațiilor (AMO). Comisia Europeană dorește ca aceste metode să fie utilizate de toate părțile implicate. O perioadă de testare de trei ani a fost lansată printr-un apel deschis către voluntari de a se implica în dezvoltarea regulilor specifice produselor sau sectoarelor în care activează. Schneider Electric a răspuns acestui apel, formând o echipă cu alți parteneri din industrie. În cadrul proiectului au fost primite 90 de aplicații și au fost selectate 14 proiecte pilot. Echipa din care face parte Schneider Electric a fost desemnată lider în cadrul categoriei UPS-uri.

Schneider Electric este onorată să fie selectată în proiectul pilot al categoriei UPS-uri alături de partenerii săi, printre care se numără importanți producători de UPS-uri, organizații comerciale și asociații de experți din Europa”, a declarat Christophe Garnier, Environmental Standardization and Alliances Manager, coordonator al proiectului pentru Schneider Electric.

Proiectele pilot au fost selectate pe baza unor criterii precum capacitatea părților de a implica un procent reprezentativ al pieței, diversitatea sectoarelor acoperite, disponibilitatea regulilor pentru categorii de produse deja existente și a datelor de înaltă calitate privind ciclul de viață al produselor.

Aceasta este o recunoaștere a angajamentului Schneider Electric de a le oferi clienților informații fiabile cu privire la mediul înconjurător, datorită mărcii eco Green Premium și rolului decisiv în dezvoltarea programului de declarații de mediu PEPecopassport stabilit de industria electrică și de cea de HVAC”, a adăugat Serge Théoleyre, Sustainable Offer Director în cadrul Schneider Electric.

În această fază pilot, Schneider Electric și partenerii săi vor stabili regulile specifice industriei de UPS-uri (regulile privind Amprenta de Mediu a Produsului), vor implementa valori de referință pentru performanțele produselor, vor stabili și valida sisteme proporționate, eficace și eficiente de conformitate și verificare șivor propune canale de comunicare B2B și B2C pentru informații privind Amprenta de Mediu a Produsului.

spot_img

Ultimele știri