China, Japonia, Taiwan și cele două Corei se vor confrunta în viitor cu taifunuri din ce în ce mai violente. Schimbările climatice ar fi responsabile pentru intensificarea acestor fenomene meteo extreme, potrivit unui studiu publicat în revista științifică Nature Geoscience. Situația s-ar putea însă îmbunătăți, întrucât China și SUA au ratificat recent acrodul climatic de la Paris.
Conform cercetătorilor, intensitatea taifunurilor din estul și sud-estul Asiei a crescut cu aproximativ 12-15% în ultimii 37 de ani. O posibilă cauză ar fi încălzirea apei de la suprafața oceanelor, fenomen provocat de încălzirea globală.
Previziunile pentru viitor sunt la fel de sumbre. Dacă statele nu își reduc semnificativ emisiile de gaze cu efect de seră, apa oceanelor se va încălzi în continuare. Iar, odată cu încălzirea ei, fenomentele meteo extreme, precum taifunurile, se vor amplifica.
Cercetătorii atrag atenția că statele pun astfel în pericol viața oamenilor și siguranța proprietăților.
Semnal clar de reducere a emisiilor
Sâmbăta trecută, China și SUA au ratificat acordul climatic de la Paris. Acesta a fost semnat în luna decembrie a anului trecut, dar va intra în vigoare abia când va fi ratificat de un număr suficient de state. Dacă cei care ratifică generează mai puțin de 50% din emisiile de gaze cu efect de seră, acordul va fi anulat.
Şansele ca acest lucru să se întâmple sunt însă mici. SUA și China produc împreună 38% din cantitatea de emisii. Şi cum India a anunțat că va ratifica acordul până la finalul anului, acesta ar putea intra în vigoare curând.
SUA și-a asumat o reducere a emisiilor de 26-28% până în 2025, India – o scădere a intensității emisiilor în raport cu PIB-ul cu 33-35% până în 2030, comparat cu nivelul din 2005, iar China planifică reducerea emisiilor începând cu 2030. Consultați aici un rezumat al măsurilor anunțate.
Specialiștii au estimat că îndeplinirea tuturor acestor obiective nu va asigura însă limitarea creșterii temperaturilor la 2 grade Celsius până la sfârșitul secolului. Trebuie însă precizat că planurile sunt pentru 2030. Dacă statele își intensifică eforturile în viitor, îndeplinirea țintei este încă posibilă.