Schimbarile climatice ar putea distruge unul dintre cele mai bogate ecosisteme oceanice din lume pana la sfarsitul acestui secol daca natiunile nu vor reduce drastic emisiile de gaze cu efect de sera, avertizeaza grupul ecologist World Wide Fund (WWF), citat de Telegraph.
Cresterea temperaturii apelor, a nivelului marilor si aciditatea din vasta regiune ameninta grav recifele din triunghiul de corali din Asia de Sud-Est.
Distrugerea recifelor va conduce la scaderea productiei alimentare din regiune cu 80% periclitand viata a peste 100 milioane de oameni si fortand pe multi sa se mute din orasele costiere.
“Daca nu luam masuri, recifele de corali vor fi complet distruse pana la sfarsitul acestui secol, iar impactul asupra securitatii hranei si al vietii oamenilor va fi unul foarte mare”, a declarat Lida Pet Soede, directorul Retelei de initiativa pentru protejarea triunghiului de corali, din cadrul WWF.
“Cateva locatii din zona triunghiului de corali sunt foarte importante pentru toate speciile de pesti. Pestele ton si broastele testoase, de exemplu, care se reproduc in triunghiul de corali, nu se vor mai bucura de o noua generatie”, a mai avertizat Pet Soede.
Salvarea triunghiului de corali presupune o implicare serioasa a natiunilor in reducerea emisiilor de dioxid de carbon, spun cei de la WWF. Diminuari de pana la 80% ale poluarii, pana in 2050, ar fi necesare pentru prevenirea celor mai grave efecte ale schimbarilor climatice asupra regiunii care detine peste jumatate dintre recifele de corali ale lumii.
Foto: telegraph.co.uk