Cum se adapteaza copacii la schimbarile climatice

Cantitatea de apă din sol și tipul de climă afectează adâncimea la care un copac își înfige rădăcinile. Rădăcinile copacilor și adâncimea la care acestea ajung joacă un rol esențial în adaptarea arborilor la schimbarile climatice. Asocierea a fost făcută de experți într-un cadrul unui studiu recent.  

schimbări climatice
foto: wikimedia commons

Studiul a fost publicat în Revista Academiei Naționale de Științe a SUA și demonstrează relația dintre tipul de rădăcină a plantei și disponibilitatea apei din sol, care este influențată și de tipul de sol și de climă.

2.200 de rădăcini analizate

Cercetătorii au făcut analiza observând 2.200 de rădăcini a peste 1.000 specii de plante pe tot globul. Au analizat copaci, ierburi, arbuști, plante erbacee (n.r. plante cu tulpina apoasă) și plante suculente.

Ying Fan Reinfelder, profesor la Rutgers University (New Jersey), unul dintre experții care s-au ocupat de cercetare, spune că rădăcinile sunt cea mai interesantă parte a platelor.

„Charles Darwin a scris odată că, de fapt, vârfurile rădăcinilor sunt asemeni creierului plantelor. Rădăcinile simt mediul. Simt apa, acolo unde se află mai multe substanțe benefice, și se duc către aceste resurse.”

Citește și: FOTO „Coroana timidă”, fenomenul prin care copacii nu își ating reciproc coroanele

Rădăcina copacilor, semn că aceștia ar putea să se adapteze la schimbările climatice

Experții dau exemplul terenurilor bine drenate, unde rădăcinile ajung până la nivelul infiltrării apei de ploaie. În cazul terenurilor mlăștinoase, rădăcinile rămân superficiale. În același timp, ritmul accelerat de creștere a arborilor și seceta pot face rădăcinile să ajungă chiar deasupra nivelului de apă subterană.

schimbări climatice
foto: http://news.rutgers.edu

Rezultatele studiului sunt foarte importante atunci când ne întrebăm dacă arborii și alte specii de plante vor putea să se adapteze și supraviețuiască schimbărilor climatice, care se vor produce în acest secol, spune Reinfelder.

„În general, probabilitatea este favorabilă. Plantele sunt în mod normal adaptabile, iar plantele cu rădăcini mai adânci vor avea un avantaj.”

Următoarea provocare pentru cercetători va fi să stabilească cum ar reacționa copacii din pădurea amazoniană la secetă, luând în calcul evoluția temperaturilor din acest secol și ținând cont de rădăcinile adânci ale arborilor de acolo.

Citește și: Studiu: Gardurile vii absorb mai eficient poluarea spre deosebire de copaci

FOTO Cei mai înfricoșători copaci ai lumii

spot_img

Ultimele știri