de Raul Cazan
Anthony Giddens spunea ca toate cartile despre schimbarile climatice pe care le-a citit propun solutii revolutionare. Desi, cu ultima sa carte, sociologul aduce in sfera publica noi concepte si abordari originale ale politicilor climei ori societatii riscului, el inregistreaza ca pozitive demersurile de pana acum. Propun un excurs al acestui „track record“.
Cu exceptia Germaniei si Danemarcei, in topul ligii luptatorilor impotriva schimbarilor climatice sunt acele tari care au preocupari legate de securitatea lor energetica si nu neaparat de incalzirea globala. Ele si-au redus emisiile focalizandu-si politicile pe eficienta energetica, pe ratiuni strict economice. Cuplarea eficientei energetice cu politicile legate de schimbari climatice este o lectie buna de urmat, in ciuda criticilor venite din partea ecologistilor radicali. Obama a inteles perfect acest binom.
Continuitatea politicilor climatice este insa afectata de spectrul politic stanga–dreapta. Pana in prezent, politicile eficiente au fost conduse, in general, de regimuri de centru-stanga. Statele scandinave sunt un exemplu de aplicare continua a acestor politici, tocmai datorita unor guverne de centru-stanga. Cu toate acestea, politicile climatice trebuie sa fie consensuale si rezultatul unor acorduri de principiu intre toate partidele.
Un instrument care functioneaza eficient prin forta coercitiva a statului sunt taxele pe emisii. Carbonul trebuie sa aiba un pret – de aici pleaca politicile climatice. Marele avantaj al taxelor fata de alte politici climatice sta in faptul ca impunerea este universala si obligatorie. In masura in care sunt reconciliate cu problemele echitatii sociale (saracii sunt cel mai dur loviti de impunerile fiscale), taxele sunt instrumentul optim de realizare a politicii climatice.
Subsidiile pentru energii regenerabile sunt o a patra componenta a unei politici climatice e succes. Ele dau o baza stabila pentru investitii intr-o epoca in care preturile la gaz si petrol fluctueaza.
Energia nucleara, o spun multi analisti (vezi si Ionut Purica „Centrale Nucleare Electrice“, „Green Report“, numarul decembrie 2008 – ianuarie 2009), poate fi o parte din mixul energetic al multor state, in ciuda miilor de obiectii. Ingrijorarile legate de folosirea energiei nucleare sunt totusi semnificative. Personal, ma opun din principiu. Insa sociologul Anthony Giddens aplica principiul procentelor. Riscurile unei tari de a nu-si atinge tintele de reducere a emisiilor fara a face uz de generarea energiei (si) in reactoare nucleare trebuie luate in considerare.
Delocalizarea industriilor occidentale a facut ca sectorul manufacturier sa fie in declin abrupt in ultimele doua decenii. Vestul a depins si depinde de bunurile „made in China“ sau produse in alte state in curs de dezvoltare printre care si Romania. Emisiile occidentale de carbon ar fi mult mai ridicate daca nu si-ar fi transferat emisiile catre Est.
