În jur de 3.000 de sancțiuni au fost aplicate bicicliștilor din întreagă țară, în urma unei acțiuni desfășurate săptămâna trecută de Poliția Română. Printre abateri, s-ar număra, potrivit unor bicicliști sancționați, lipsa dotărilor obligatorii, dar și faptul că circulau pe carosabil acolo unde nu existau piste special amenajate.
În zilele de 6 și 7 octombrie 2016, Poliția Română a desfășurat o acțiune națională pentru „combaterea indisciplinei bicicliștilor”. Au aplicat în total 11.000 de sancțiuni contravenționale, dintre care aproape 3.000 – pentru abateri comise de bicicliști, peste 700 – pentru abateri ale pietonilor, peste 500 – ale căruțașilor și 31 – ale mopediștilor.
Potrivit Inspectoratului General al Poliției Române, indisciplina bicicliștilor reprezintă „cea de-a treia cauză care a dus la producerea accidentelor rutiere grave”. Din datele oficiale, aceștia au provocat 634 de accidente (10,18 % din total), în care au murit 86 de persoane și au fost rănite grav alte 553.
Contactați de Green Report, reprezentanții IGPR au declarat că, cel mai probabil, sancțiunile au fost aplicate pe legea 195/2002 (legea privind circulația pe drumurile publice). Nu au putut preciza însă care au fost principalele abateri, dar au promis că vor reveni cu acestea.
Bicicliștii acuză Poliția că descurajează mersul pe bicicletă
Încă de joi, au apărut pe rețelele de socializare postări despre acțiunea Poliției Române. O tânără studentă la Medicină semnala faptul că ar fi fost sancționată pentru că a circulat pe carosabil în Piața Gării de Nord, unde nu există piste amenajate. Agentul i-ar fi invocat Art. 161, care precizează faptul că: „Se interzice conducatorilor de biciclete sau de mopede: i) să circule pe partea carosabilă în aceeași direcție de mers, dacă există o cale laterală, o potecă sau un acostament practicabil, ce poate fi folosit.” Tânăra ar fi refuzat să semneze procesul verbal, pe motiv că bicicliștii nu au voie să circule pe trotuare, decât atunci când pe acestea există piste special amenajate pentru ei.
Postarea sa a generat numeroase reacții. Bicicliștii vorbesc despre contestarea sancțiunilor. Printre motive, și acela că „au fost amendați bicicliști pentru că mergeau pe trotuar, cât și bicicliști pentru că nu mergeau pe trotuar”.
Un alt motiv de sancțiune l-a reprezentat lipsa mecanismelor pentru avertizare sonoră. Alături de Procesul Verbal care menționează abaterea, a fost postat următorul mesaj: „Poliția se ține în continuare de tâmpenii. Asta este război? Au ceva cu bicicliștii? Astăzi a trecut Cristian pe la magazin hotărât să-și cumpere sonerie pentru ca primit o amenda de 750 de lei. amenda pt ca nu a avut avertizare sonoră în dotarea bicicletei.”
Trebuie însă precizat că, potrivit Art. 70 (1) din legea 195/2002, „Bicicletele și mopedele care circulă pe drumurile publice trebuie să fie echipate cu mijloace de iluminare și dispozitive reflectorizant-fluorescente. Este interzisă circulația acestora pe timp de noapte fără aceste mijloace și dispozitive în stare de funcționare.” În plus, potrivit unui ghid publicat de Optar, este obligatoriu ca bicicletele să fie dotate cu frână, ghidon, faruri și reflectorizant.
Polițiștii au mai fost acuzați în mediul online că „au primit ordin sa raporteze abateri ale bicicliștilor și și-au facut norma fără să cunoască legea”, că „au căutat pretext să-și facă planul de amenzi”, că „au greșit grav”. Unii cer chiar organizarea unui protest pe baza acestei acțiuni a Poliției Române.