Risipa alimentară poluează mai mult decât controversatul trafic aerian (1.9%), producția de plastic (3.8%) sau extracțiile petroliere (3.8%). În topul alimentelor celor mai risipite se numără pâinea, laptele și cartofii care sunt, totodată, și cele mai versatile alimente. În cel mai recent episod Green Report Podcast, Raluca Fișer l-a avut ca invitat pe Nicolai Tand, pentru care soluțiile de reducere a risipei alimentare sunt simple și naturale: tot ce se gătește și nu se consumă, se poate reinventa, cu puțină imaginație.
Argumentând cu exemple personale, Nicolai a venit cu soluții concrete și la îndemâna fiecăruia dintre noi, pentru a fi mai eficienți din punct de vedere al sumelor cheltuite lunar pentru mâncare, dar și pentru a susține reducerea poluării. Deși nu suntem conștienți, lanțul de aprovizionare înseamnă că produsele alimentare trebuie să fie cultivate și procesate, transportate, distribuite, preparate, consumate și, de multe ori, aruncate.
Dacă ne raportăm exclusiv la România, trăim într-o lume a paradoxurilor. În mediul rural peste 150.000 copii merg flamanzi la culcare, dar aruncăm zilnic peste 6.000 tone de mâncare, care ar putea să ajungă la cei care au nevoie. 75% din restaurantele din România se confruntă cu risipă alimentară. Procesul anevoios din punct de vedere administrativ, face ca donarea către asociații să nu fie o opțiune la îndemână.
Vorbim constant despre nevoia de educație alimentară, dar de fapt, noțiunea de educație creează un sentiment de obligație, care generează reticență în mentalul colectiv. Asta face ca 47% din deșeuri să fie produse de gospodării, care din nefericire ajung la groapa de gunoi, în loc să ajungă în zona de compost, așa cum ar trebui. Puse cap la cap, toate înseamnă pierdere financiară, atât la nivel individual, cât și la nivel administrativ. Mai mult, alegerile alimentare nu se reflectă doar în CO2, dar vin și cu un cost în bugetul național de sănătate, pentru tratarea bolilor cardio-vasculare, diabet sau obezitate.
Te invităm să urmărești cel mai recent episod Green Report Podcast, disponibil pe pagina Green Report de YouTube https://www.youtube.com/GreenReportNews sau pe pagina dedicată din site, https://green-report.ro/podcast/.
Despre Green Report Podcast:
Green Report Podcast este un podcast care aduce în prim-plan subiecte de mediu și sustenabilitate, prezentând discuții și interviuri cu experți și specialiști în domeniu. Scopul programului este de a educa și informa audiența asupra problemelor și soluțiilor legate de mediu, promovând o mai bună înțelegere și implicare în tematici ecologice.
Citește și: Omenirea consumă aproape trei planete pe an. O discuție la obiect cu Florin Stoican, la Green Report Podcast