10 beneficii pentru sanatate ale mersului pe jos

Crezi că mersul pe jos e ceva atât de simplu de făcut, încât nu îți poate aduce beneficii pentru sănătate? Redăm mai jos o listă de doar 10 beneficii, suficiente cât să te facem să ieși din casă.

10 beneficii pentru sănătate ale mersului pe jos

Faci parte din categoria celor care cred că dacă nu trag tare, din răsputeri, de ei sau de niște greutăți, înseamnă că nu fac sport? Când te gândești la cuvântul „sport” te și imaginez urcându-te în mașină, mergând la sală unde lucrezi la niște aparate și respiri aerul din interior, apoi te urci iarăși în mașină și te duci acasă?

Dacă da, în cele ce urmează îți arătăm că mersul pe jos, pe cât de simplu sună, pe atât de multe beneficii are pentru sănătate. Mai ales dacă se face în aer liber.

proalpin.ro

Iată câteva beneficii ale mersului pe jos:

  1. Poți scădea în greutate

Dacă nu ești neapărat amatorul alergărilor, află că dacă alergi 1,5 kilometri pierzi 112.5 calorii, iar dacă mergi aceeași distanță, scapi de 88.9 de calorii.

„Mersul pe jos rapid, combinat cu mâncatul sănătos, poate să fie foarte eficient pentru pierderea în greutate”, a declarat pentru health.com Art Weltman, directorul catedrei de psihologie a educației de la Universitatea din Virginia.

  1. Riscul de a face diabet poate scădea

Asociația Diabeticilor din America arată că mersul pe jos scade atât nivel de zahăr din sânge, cât și riscul de diabet.

  1. Presiunea arterială poate scădea

Cercetătorii de la Universitatea din Boulder Colorado și cei de la Universitatea din Tennessee au descoperit că mersul pe jos în mod regulat scade presiunea arterială chiar și cu 11 puncte și reduce riscul de atac de cord cu 20 – 40%.

  1. Scade riscul de boli cardiovasculare

Un studiu publicat în New England Journal of Medicine a concluzionat că oamenii care merg cel puțin de cinci ori pe săptămână câte 30 de minute pe zi sau mai mult au cu 30% mai puține șanse să dezvolte boli cardiovasculare, comparativ cu cei care nu merg atât pe jos de obicei.

  1. Reglează tranzitul intestinal

Mersul pe jos îmbunătățește mobilitatea gastrică, spune Tara Alaichamy, terapeut fizician la Centrul de Tratament al Cancerului din America. „Unul dintre primele lucruri pe care un pacient care a suferit o intervenție chirurgicală trebuie să le facă este să meargă, pentru că își folosește musculatura abdominală, care reglează tranzitul intestinal”, a mai spus aceasta.

  1. Se întăresc oasele

„Întărește-ți oasele prin exerciții fizice regulate pentru a evita fracturile, osteoporoza și tasarea coloanei vertebrale”, scrie Katherine Martinko de la treehugger.com într-un material numit „8 motive pentru care ar trebui să ieși la plimbare”.

  1. Starea ta de spirit se va îmbunătăți

„Cercetătorii au arătat că mersul pe jos în mod regulat modifică sistemul nervos atât de mult, încât simți o scădere a emoțiilor precum furie sau ostilitate”, a spus Melina B. Jampolis, autorul cărții „The Doctor on Demand Diet”. Mersul alături de un prieten adaugă și beneficiile socializării, iar mersul pe timp de zi ajută la regresarea tulburării afective sezoniere.

10 beneficii pentru sănătate ale mersului pe jos

  1. Devii mai creativ

Nietzsche n-a scris degeaba „Toate gândurile cu adevărat grozave apar în timpul mersului”. Patru studii demonstrează asta și întăresc ideea că mersul pe jos poate crește creativitatea. Partea și mai bună este că, pentru a obține acest beneficiu, mersul nu trebuie să aibă loc în natură, neapărat, ci poate avea loc și pe banda de la sală. Iar efectul poate dura până când persoana respectivă se așază la masa de lucru, imediat după plimbare.

  1. Trăiești mai mult

Sunt multe studii care demonstrează faptul că mersul pe jos îți prelungește viața. Un studiu care s-a bazat pe date furnizate de 334.000 de persoane dintr-un program european spune clar: numai trecerea de la sedentarism la o plimbare de 20 de minute pe zi reduce numărul de decese cu 7%.

  1. Și mai multe beneficii pentru plimbarea în parc

Pentru cei care locuiesc în oraș, plimbarea într-un parc ajută la atenuarea oboselii creierului, ceea ce înseamnă mai puțin stres și îmbunătățirea concentrării.

spot_img

Ultimele știri